Aglomerație în vămile Nădlac şi Borş, românii din străinătate se întorc la muncă
Românii din diaspora care au petrecut acasă Crăciunul şi Revelionul se întorc în străinătate. Şi-au umplut portbagajele cu cârnaţi, brânză, sarmale şi cozonaci şi au pornit la drum. N-au mers prea mult, pentru că în vămile din vest au fost nevoiţi să aştepte ore bune.
Românii din diaspora care au petrecut acasă Crăciunul şi Revelionul se întorc în străinătate. Şi-au umplut portbagajele cu cârnaţi, brânză, sarmale şi cozonaci şi au pornit la drum. N-au mers prea mult, pentru că în vămile din vest au fost nevoiţi să aştepte ore bune. Mii de maşini au blocat punctele de frontieră de la Nădlac şi Borş. Este un trafic de zece ori mai mare faţă de o zi obişnuită.
Bagajele acestor români care lucrează în străinătate miros exact ca masa de Crăciun. Le-au promis prietenilor de peste graniţe că le vor duce şi lor din bunătăţile de acasă. Şi se ţin de cuvânt.
Alţii vor doar să simtă măcar încă o săptămână că este sărbătoare.
Poliţiştii de frontieră îi avertizează pe şoferi că pot rămâne fără mâncare, dacă nu o sigilează înainte să o transporte.
De dragul gustului de acasă, au fost şi români care au trecut peste orice.
Faţă de restul anului, traficul prin vămile Nădlac şi Borş este de 10 ori mai mare.
Poliţiştii au adus mai mulţi agenți la lucru în aceste zile şi au deschis toate benzile de ieșire din țară. Chiar şi aşa, timpii de aşteptare au depăşit şi trei ore.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰