Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alimentarea cu energie electrică este întreruptă în 42 de localități. Lista satelor şi oraşelor care nu au energie electrică

Alimentarea cu energie electrică este întreruptă în 42 de localități din zona unde distribuitor este CEZ, respectiv zona Olteniei, ca urmare a ninsorilor și viscolului

de Redactia Observator

la 18.01.2016 , 14:18

Alimentarea cu energie electrică este întreruptă în 42 de localități din zona unde distribuitor este CEZ, respectiv zona Olteniei, ca urmare a ninsorilor și viscolului, potrivit unui comunicat al companiei, remis, luni, AGERPRES.

Pe fondul condițiilor meteo deosebite semnalate prin Cod galben de intensificări ale vântului, ninsori moderate cantitativ, viscol în județele Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea și Teleorman, începând cu data de 16 ianuarie, au fost înregistrate o serie de avarii și deranjamente colective. Echipele CEZ au lucrat încontinuu pentru remedierea tuturor deranjamentelor semnalate, precizează compania.

La ora 11,00 erau înregistrate 42 de localități parțial afectate de întreruperi în alimentarea cu energie electrică. Astfel, în județul Argeș, alimentarea cu energie era întreruptă parțial în trei localități: Albota, Cocu, Babana.În Mehedinți erau două localități parțial sau total afectate de întreruperi în alimentarea cu energie electrică: Albulești (sat Sălătruc), Grozești (sat Susița), iar în Olt se înreg

Articolul continuă după reclamă

istrau 22 de localități parțial sau total afectate de întreruperi în alimentarea cu energie electrică: Morunglav, Bobicești, Bălteni, Bădești, Optași-Măgura, Valea Merilor, Spineni, Motoiești, Verguleasa — Valea lui Alb, Cungrea, Ivănești, Vulturești, Dobroteasa, Făgețelu, Leleasca, Topana, Sâmburești, Vitomirești, Dejești, Cârlogani, Pleșoiu, Găneasa.

În Teleorman erau 3 localități parțial sau total afectate de întreruperi în alimentarea cu energie electrică: Troianu, Cucuieți, Lăceni, iar în Vâlcea se înregistrau 12 localități parțial sau total afectate de întreruperi în alimentarea cu energie electrică: Drăgășani, Mitrofani, Amărăști, Glavile, Pesceana, Șutești (sat Borosești), Ștefanești, Susani, Lungești, Gusoieni, Bujoreni, Voicești.

La nivelul județelor Dolj și Gorj erau înregistrate doar deranjamente individuale pentru care se lucrează în vederea remedierii.

'Precizăm că situația prezentată mai sus se află într-o permanentă mobilitate că urmare a evoluției condițiilor meteo și a intervenției turelor operative. Reprezentanții CEZ Distribuție sunt în contact permanent cu autoritățile publice locale și județene pentru coordonarea intervenției în teren. În unele cazuri durata manevrelor de remediere a fost prelungită că urmare a accesului dificil în zonele cu instalații electrice mai ales acolo unde acestea se află în zone greu accesibile. Semnalarea tuturor defecțiunilor în rețeaua de distribuție a energiei electrice din aria de operativitate a CEZ Distribuție se poate face apelând Info Linia CEZ la numărul unic 0251 929', se mai precizează în comunicat.

Biroul de presă al ENEL a prezentat situația localităților care nu au acum energie electrică din cauza vremii nefavorabile. Șase județe și capitala sunt afectate.

ACTUALIZARE. Enel Distribuţie Dobrogea a prezentat într-un comunicat de presă situația la ora 10:00

în judeţul Constanța sunt nealimentate total 14 linii electrice aeriene de medie tensiune, 6 linii electrice aeriene de medie tensiune, parţial, precum şi 270 posturi de transformare, fiind afectate 27 localităţi (Topalu, Tichilești, Horia, Saraiu, Dulgheru, Stejaru, Cogealac, Nuntași, Tariverde, Fântânele, Istria, Răzoare , Lipnița, Cuigiuc, Gorun, Galița, Gârlița, Esechioi, Carvănul Mare, Carvănul Mic, Hațeg, Abrud, Rasova-CAP, Potârnichea, Bărăganu, Amzacea parțial, Hârșova parțial). Localitatea Cumpăna este afectată parțial ( zona ANL, Sala Sport), iar în municipiul Constanța sunt avarii în zona Palas.

în judeţul Tulcea este nealimentată total o linie electriă aerienă de medie tensiune, precum și o linie electrică aerienă de medie tensiune, parţial, precum şi 15 posturi de transformare, fiind afectate 6 localităţi ( Bestepe, Mahmudia, Dunăvăț, Murighiol, Uzlina).

în judeţul Călăraşi sunt nealimentate total 11 linii electrice aeriene de medie tensiune, 22 linii electrice aeriene de medie tensiune, parţial, precum şi 298 de posturi de transformare, fiind afectate 16 localităţi (Ștefan, Sohatu, Frumușani, Coconi, Lupsanu, Cuza Vodă, Sărulești, Dragalina, Ciocănești, Dorobanțu, Bosneagu, Grădiștea, Borcea, Ileana,Ştefan Vodă, Pelinu).

în judeţul Ialomița este nealimentată total o linie electrică aerienă de medie tensiune, precum și 4 linii electrice aeriene de medie tensiune, parţial, precum şi 91 posturi de transformare, fiind afectate 6 localităţi (Mărculești, Ograda, Gimbasani, Pitişteanu, Orezu, Piersica).

În toate zonele se înregistrează deranjamente individuale și colective din cauya condițiilor meteo pentru remedierea cărora se intervine.

Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condiţiilor meteo deosebite, se numără izolatori sparţi şi conductori rupți, chiciură depusă pe elemente de reţea, galopaj al conductoarelor ca urmare a vântului extrem de puternic (conductoarele se apropie din cauza vântului şi se produce arc electric, ceea ce conduce la întreruperea furnizării de electricitate).

În pofida condiţiilor meteo severe, cu rafale de vânt de peste 80km/h şi a condiţiilor de circulaţie rutieră dificile, a drumurilor blocate si a lipsei vizibilitaţii în teren (câmp) sub 50 metri, echipele Enel Distribuție Dobrogea şi ale contractorilor lucrează neîntrerupt, pentru restabilirea în cel mai scurt timp a alimentării cu energie electrică a consumatorilor, se arată în comunicatul Enel Distribuţie Dobrogea.

Situaţia transmisă la ora 10:00 de Enel Distribuţie Muntenia:

Exista o linie de înaltă tensiune nealimentată în zona Ilfov, din cauza unui conductor rupt de viscol.

- în Bucureşti există o serie de deranjamente punctuale pe joasă tensiune pentru remedierea cărora se intervine.

- în judeţul Ilfov a mai rămas o singură linie de medie tensiune afectată, precum şi 22 de posturi de transformare, fiind nealimentată cu energie electrică o singură localitate (Jilava), comparativ cu 3, ieri la ora 20. De asemenea, in prezent se inregistreaza circa 125 deranjamente individuale, pentru remedierea carora echipele noastre intervin.

- în judeţul Giurgiu există trei linii electrice aeriene de medie tensiune nealimentate parţial, precum şi cinci posturi de transformare, fiind afectate trei de localităţi (Slobozia, Prundu, Hotarele).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Alimentarea cu energie electrică este întreruptă în 42 de localități. Lista satelor şi oraşelor care nu au energie electrică