Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un copil de nici doi ani din Tecuci a murit cu zile! Medicul de la urgenţe, dar şi părinţii, sunt acum cercetaţi penal!

Două anchete penale sunt deschise pentru a găsit vinovaţii pentru moartea unui copil de nici doi ani, sufocat cu un bob de porumb. După ce părinţii au fost primii acuzaţi că şi-au neglijat copilul, familia vine cu acuzaţii şocante la adresa medicilor din Galaţi. Primul doctor care l-a văzut pe băiat, l-ar fi trimis pe o bancă în parc, sperând că micuţul va înghiţi bobul. S-a scurs, însă, timp preţios. Iar când părinţii au alergat cu el la al doilea spital, nu se mai putea face nimic. 

de Redactia Observator

la 14.07.2017 , 19:56

Două anchete penale sunt deschise pentru a găsit vinovaţii pentru moartea unui copil de nici doi ani, sufocat cu un bob de porumb. După ce părinţii au fost primii acuzaţi că şi-au neglijat copilul, familia vine cu acuzaţii şocante la adresa medicilor din Galaţi. Primul doctor care l-a văzut pe băiat, l-ar fi trimis pe o bancă în parc, sperând că micuţul va înghiţi bobul. S-a scurs, însă, timp preţios. Iar când părinţii au alergat cu el la al doilea spital, nu se mai putea face nimic. 

Ştefan avea doar un an şi opt luni. Luni, la amiază, băieţelul s-a înecat cu un bob de porumb. Disperaţi, părinţii au alergat cu el la medici. Prima oprire: spitalul din Tecuci. 

Era ora 14 şi 30 de minute. Medicii l-au consultat şi i-au făcut o radiografie. Dar, familia susţine că nu a fost tratat ca o urgenţă. Li s-a spus să aştepte cu copilul pe o bancă în parc. Constantin Vârlănuţă, unchiul copilului: "Domnul doctor am înţeles că a zis că el nu vede nimic, dar să stea liniştiţi, să aştepte 2-3 ore."

Vezi și

Au aşteptat o oră. Băieţelul se simţea din ce în ce mai rău, aşa că au plecat cu el la spitalul din Galaţi. Când au ajuns, era aproape sufocat. Bobul de porumb a început să se mărească, după ce a intrat în contact cu lichidele, astfel că obtura căile respiratorii. Fenomenul se numeşte pseudogerminare. Medicii au solicitat şi un elicopter SMURD, dar a fost prea târziu.

Pe acelaşi subiect

Roxana Bogdan Goroftei medic specialist, Spitalul Galaţi: "S-au efectuat examene paraclinice şi manevre de urgenţă pentru extragerea corpului străin. La scurt timp de la prezentarea acestuia, acesta prezenta stop-cardiorespirator, din nefericire ireversibil la manevrele de resuscitare."

Copilul a murit la ora şapte seara. Adică la aproape 5 ore după ce ar fi înghiţit bobul de porumb. Tot atunci s-a sesizat Poliţia, dar şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care au declanşat anchete împotriva părinţilor. 

Două dosare penale sunt deschise. Ambele, pentru ucidere din culpă. În primul, la parchetul din Galaţi, părinţii sunt cei cercetaţi. La Tecuci, însă, medicii sunt investigaţi. Oamenii îl acuză de malpraxis pe primul medic care l-a văzut pe Ştefan.

De cealaltă parte, conducerea Spitalului Tecuci spune că familia a plecat pe proprie răspundere la spitalul din Galaţi.

Spitalul face o anchetă internă. Şi Direcţia de Sănătatate Publică va cere lămuriri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Un copil de nici doi ani din Tecuci a murit cu zile! Medicul de la urgenţe, dar şi părinţii, sunt acum cercetaţi penal!