Anchete la maternitatea din Ploieşti, după moartea unui bebeluș
Au venit primele rezultate în cazul de la maternitatea din Ploieşti, în care unei gravide aflată în travaliu i-a fost interzisă internarea. Femeia a născut în taxiul cu care se îndrepta spre un spital din Bucureşti iar copilul nu a supravieţuit

Singura amintire pe care această mamă o va avea despre fetiţa ei este clipa în care a pierdut-o. Bebeluşul s-a stins la câteva minute de la naştere.
Deşi contracţiile erau foarte dese iar la ecograf s-a văzut că fătul nu este poziţionat tocmai bine, medicul de gardă şi asistenta nu au intervenit. Şi nici nu au cerut ajutor.
În raportul întocmit de Ministerul Sănătăţii se arată fără urmă de îndoială că bebeluşul avea şanse să supravieţuiască dacă s-ar fi născut la Maternitatea din Ploieşti.
Managerul şi-a dat demisia. Asta înainte să afle că cei de la Ministerul Sănătăţii oricum hotărâseră să îl destituie.
Cazul va fi trimis şi la Colegiul Medicilor dar şi la Parchet. Vinovaţii ar putea ajunge la închisoare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰