Anul 2017, condiţii de LUMEA A TREIA! Se întâmplă în România! Locuitorii unui sat din Galaţi încă trăiesc în felul ĂSTA!
Apa din sistemul centralizat al satului gălăţean Odaia Manolache este interzisă consumului uman de circa doi ani de zile şi nici apa din cele mai multe fântâni nu este potabilă, din cauza concentraţiilor mari de hidrogen sulfurat, nitraţi sau nitriţi. Localnicii sunt nevoiţi să se aprovizioneze cu apă îmbuteliată de la magazine şi spun că nici în gospodărie nu poate fi folosită apa din sistemul centralizat sau din fântâni, scrie News.ro
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Apa din sistemul centralizat al satului gălăţean Odaia Manolache este interzisă consumului uman de circa doi ani de zile şi nici apa din cele mai multe fântâni nu este potabilă, din cauza concentraţiilor mari de hidrogen sulfurat, nitraţi sau nitriţi. Localnicii sunt nevoiţi să se aprovizioneze cu apă îmbuteliată de la magazine şi spun că nici în gospodărie nu poate fi folosită apa din sistemul centralizat sau din fântâni, scrie News.ro
Satul Odaia Manolache se află la doar circa 15 kilometri de municipiul Galaţi, însă, de circa doi ani, apa furnizată prin intermediul sistemului centralizat a fost interzisă consumului uman, după ce autorităţile au stabilit că aceasta are concentraţii de hidrogen sulfurat, nitraţi sau nitriţi peste limita admisă.
"Conform analizelor, apa conţine hidrogen sulfurat, nitraţi, nitriţi, nici gustul, nici mirosul nu corespund standardelor. Am trimis Primăriei hârtii prin care anunţam că apa este interzisă consumului uman. S-au făcut două foraje în sat, de fiecare dată calitatea pânzei freatice nu a fost corespunzătoare. Staţia de apă nu are autorizaţie, nu are cum să primească. Oamenii au fost informaţi de Primărie că pot folosi apa de la robinet doar pentru uz menajer, nu pentru gătit şi băut. De asemenea, noi am trimis o recomandare pentru bebeluşi şi femei gravide să nu consume apa”, a declarat, miercuri, directorul Inspecţiei Sanitare de Stat - Galaţi, Elena Vrabie.
În plus, nici apa din cele mai multe fântâni nu poate fi băută din acelaşi motiv.
”În fântâni, nu este hidrogen sulfurat, dar am găsit nitraţi, nitriţi, apa nu este bună. De aceea, localnicii se aprovizionează cu apă de la magazin şi din localităţile învecinate. În ultima perioadă nu au fost cazuri de intoxicaţie în sat. A fost un singur caz în urmă cu doi ani, dar persoana figura în evidenţele oficiale ca fiind informată despre problemele cu apa. Primăria comunei nu a primit amendă, a respectat paşii legali, a făcut şi investiţii mari în mai multe foraje şi bazine. Soluţia este să se facă un bazin cu racord la reţeaua societăţii Apă Canal, să se aducă apă din oraş”, a mai spus Elena Vrabie.
Din acest motiv, oamenii folosesc apa primită prin intermediul sistemului centralizat mai mult pentru irigarea grădinilor.
”Cumpărăm sifon, cumpărăm apă. Îmi iau copii de la Galaţi cu baxul, nu putem spăla haine, nu putea să o dăm la animale. Pute a apă împuţită. Am zis că o lăsăm două trei zile ca să se limpezească, să putem consuma, dar este aceleaşi miros după două-trei zile. Persistă
mirosul de hoit nu de altceva", a spus un localnic.
Primarul comunei Vânători, din care face parte satul Odaia Manolache, Marian Ghinea, spune că se analizează posibilitatea ca apa furnizată în sistem centralizat să fie desulfurată cu ajutorul unor echipamente. În plus, de săptămâna viitoare se vor demara lucrări pentru
conectarea la sistemul de furnizare a apei aparţinând societăţii Apă-Canal.
”La Odaia Manolache avem trei puţuri, unul este închis, cel cu nitraţi şi nitriţi. Celelalte două emană sulf. Mirosul pe care îl reclamă lumea este de la sulf. Încercăm să facem desulfurarea apei, am contactat o companie, nu ştim încă dacă se poate face şi cât costă, aşteptăm răspuns. Peste o săptămână demarăm lucrarea de conectare la reţeaua Apă Canal Galaţi. Asta implică în prima fază o staţie de conectare, apoi o staţie de repompare care va trimite apa în satul Odaia Manolache. Sistemul pe care îl avem în prezent este realizat din fonduri proprii în urmă cu şase ani, atunci nu aveam apă deloc, sistemul a costat 80 de miliarde de lei”, a afirmat Ghinea.
Satul Odaia Manolache numără circa 2.000 de locuitori.
Sursă: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰