Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Anul iubirii în România: vânzările de verighete au crescut cu 85%, iar cele de inele de logodnă cu 40% față de anul trecut

Au crescut vânzările la verighete și inele de logodnă cu diamant. După un an de pauză aproape totală în 2020, pentru că nunţile nu s-au putut ține, în vara acestui an s-au înregistrat vânzări record la astfel de bijuterii. În plus, românii s-au arătat mai dornici chiar să-şi investească economiile în aceste achiziții, după cum arată rapoartele comercianţilor. 

de Clara Mihociu

la 15.10.2021 , 17:11

Vorbim despre o creştere cu 85% în ceea ce priveşte vânzarea de verighete în perioada iunie-septembrie 2021 şi cu 40% creştere la cumpărarea de inele de logodnă în aceeaşi perioadă prin comparaţie cu vara anului trecut.

Desigur vorbim şi despre sume mult mai mari pe care românii sunt dispuşi să le dea pentru astfel de bijuterii. O creştere cu aproximativ 95% a bugetului pentru verighete şi cu 75% a bugetului pentru inelele de logodnă. De asemenea nu doar caută bijuterii mai scumpe în acest mod românii, ci şi mai deosebite. Nu se mai caută acele diamante rotunde, clasice, ci cu forme diverse.

Când vine vorba de modul în care sunt alese aceste bijuterii se pare că în proporţie de 75% bărbaţii vin singuri să aleagă inelul de logodnă pentru viitoarea soţie, dar în proporţie de 25 la sută găsim şi alte obiceiuri: mai multe cupluri se pare că au venit să aleagă împreună bijuteria, în timp ce un număr destul de mare de femei au venit singure să aleagă această bijuterie, iar bărbaţii doar să le plătească.

Vezi și
Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Întrebarea zilei
Aţi putea să vă îndepliniţi sarcinile de serviciu într-un interval de lucru mai scurt?
Observator » Ştiri sociale » Anul iubirii în România: vânzările de verighete au crescut cu 85%, iar cele de inele de logodnă cu 40% față de anul trecut