Antena Meniu Search
x

Curs valutar

ANUNŢ DE ULTIM MOMENT despre tragedia de pe A2: “La momentul producerii accidentului…”

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) precizează că, la momentul producerii accidentului în lanţ de pe autostrada Bucureşti - Constanţa, panourile de avertizare funcţionau, afişând mesajul "Atenţie ! km 96 – km 117+500 limită de viteză 60 km/h !". De asemenea CNAIR afirmă că există un protocol în acest sens cu Poliţia Autostrăzi.

de Redactia Observator

la 05.11.2016 , 14:03

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) precizează că, la momentul producerii accidentului în lanţ de pe autostrada Bucureşti - Constanţa, panourile de avertizare funcţionau, afişând mesajul "Atenţie ! km 96 – km 117+500 limită de viteză 60 km/h !".

De asemenea CNAIR afirmă că există un protocol în acest sens cu Poliţia Autostrăzi.

"Pentru panourile VMS cu mesaje variabile disponibile pe tronsoanele de autostrăzi din România, toate mesajele sunt afişate în baza unui protocol între CNAIR SA şi Poliţia Autostrăzi, după notificarea administratorului drumului de către Poliţia Autostrăzi. În momentul producerii accidentului panourile funcţionau. Pe acestea rula mesajul “Atenţie ! km 96 – km 117+500 limită de viteză 60 km/h !”", anunţă CNAIR.

Articolul continuă după reclamă

Mesajele afişate, în format text sau pictograme, rulează în funcţie de situaţia din teren, doar la notificarea Poliţiei Autostrăzi.

"Aceste panouri informative au ca principal scop oferirea participanţilor la trafic de informaţii suplimentare pentru siguranţa circulaţiei şi nu sunt indicatoare rutiere obligatorii ce se regăsesc în codul rutier", anunţă Compania, care face apel către şoferi "să respecte regulile de circulaţie, în special să adapteze viteza la condiţiile de drum".

De asemenea, aceştia sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară.

Traficul rutier a fost blocat, sâmbătă dimineaţă, pe Autostrada A2, sensul Bucureşti - Constanţa, din cauza unui accident de circulaţie în lanţ, care a avut loc la kilometrul 67, în zona Lehliu Gară, şi în care şi-au pierdut viaţa trei persoane, alte 57 fiind rănite.

Poliţiştii de la Brigada de Autostrăzi şi Misiuni Speciale a IGPR şi un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu au deschis un dosar penal pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în urma accidentului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » ANUNŢ DE ULTIM MOMENT despre tragedia de pe A2: “La momentul producerii accidentului…”