Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mierea va fi mai scumpă din cauza temperaturilor crescute din ianuarie

Primăvara din ianuarie a scos din stupi albinele. Nu este o veste îmbucurătoare. Apicultorii spun că e prima oară când văd astfel de temperaturi în ianuarie.

de Redactia Observator

la 10.01.2018 , 21:29

Primăvara din ianuarie a scos din stupi albinele. Nu este o veste îmbucurătoare. Apicultorii spun că e prima oară când văd astfel de temperaturi în ianuarie, în loc de sfârşit de februarie, atunci când are loc aşa zisul zbor de curăţire. Ei speră doar ca frigul să vină treptat, astfel încât vremea rea să nu aibă impact devastator. Producţia de miere ar putea fi compromisă.

Vom avea miere mai puţină şi mai scumpă, se plâng apicultorii. Din cauza acestei iernii atipice, cu temperaturi de primăvară, mai bine de un sfert dintre albine nu vor supravieţui. 

În această perioadă, ar fi trebuit să fie în stup. 

Vezi și

În condiţiile în care oricum producţia de miere a scăzut de la an la an, în timp ce costurile pentru întreţinerea stupilor au crescut.

Pe acelaşi subiect

Îngrijitorii de albine spun că, dacă acum un an recoltau aproape 50 de kg de miere de la o familie de albine, anul acesta abia dacă vor obţine 20 de kg. În pieţe, se observă deja preţuri mai mari. 

Cea mai scumpă e mierea de salcâm, 1 kg costă 35 de lei. În clasamentul preţurilor, urmează mierea polifloră, apoi cea de rapiţă şi cea de floarea soarelui.

Producţia anuală ajunge la 20.000 de tone. Un român consumă, într-un an, în jur de jumătate de kg de miere, de 4 ori mai puţin decât consumă, de pildă, germanii, olandezii sau belgienii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Mierea va fi mai scumpă din cauza temperaturilor crescute din ianuarie