O arădeancă cere O SUTĂ DE MII DE EURO pentru MATRIȚA antică de la Sarmizegetusa, un artefact DACIC vechi de 2.000 de ani, cu o valoare inestimabilă
Cea mai spectaculoasă descoperire arheologică din ultimii ani, matriţa antică de la Sarmizegetusa Regia, este subiectul unui dosar aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara.
Cea mai spectaculoasă descoperire arheologică din ultimii ani, matriţa antică de la Sarmizegetusa Regia, este subiectul unui dosar aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara.
O arădeancă a deschis acţiune în instanţă, cerând autorităţilor judeţene despăgubiri în valoare de jumătate de milion de lei, pe motiv că ea ar fi fost cea care a făcut descoperirea, deşi alte persoane care au fost de faţă la acel moment neagă unele afirmaţii ale tinerei.
Arădeanca este SINGURA persoană din grupul care a descoperit matriţa, care cere despăgubiri materiale statului.
"La data de 23 iunie 2013, împreună cu un grup de prieteni am vizitat vestigiile cetăţii Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei. Acest grup de prieteni era compus, pe lângă subsemnata, din numiţii Trufaş Ioan, Robert Kurti, Gura Cristian şi soţia acestuia şi Radu Brilinsky şi soţia acestuia. Făcând o plimbare prin pădurea din jurul cetăţii, o persoană din grup a observat un arbore doborât de furtună, smuls din pământ cu tot cu rădăcini. Uitându-ne cu mai mare atenţie în groapa astfel formată, ni s-a părut că observăm, ieşind din pământ, un obiect cu forma regulată. Din curiozitate şi iniţial pe un fond de glumă, ne-am apropiat şi am început să dezgropăm obiectul care se dovedea a fi unul din metal, dar niciunul dintre noi nu putea determina despre ce este vorba. Dându-ne seama că obiectul ar putea reprezenta un artefact antic, probabil dacic, având în vedere locul unde ne găseam, l-am dezgropat de tot şi l-am introdus în rucsacul unuia dintre cei din grup”, susţine Andreea Ciuciu în cererea adresată instanţei, confirmată de autorităţile judeţene. Arădeanca mai arată că obiectul a fost dus la administratorul sitului arheologic, Vladimir Brilinsky, iar acesta a luat legătura cu superiorii săi şi cu diverse cadre universitare din domeniul istoriei şi arheologiei, pentru a-i înştiinţa despre descoperire. A doua zi, matriţa antică a fost prezentată specialiştilor, care au fost anunţaţi despre descoperirea de la faţa locului.
În dosarul de la tribunal, CJ Hunedoara, care are calitatea de pârât, alături de alte autorităţi judeţene şi centrale, a cerut respingerea acţiunii, urmând ca instanţa să dea un verdict.
Tânăra din Arad a cerut mai întâi despăgubiri CJ Hunedoara, după ce, conform propriilor precizări, a văzut în presă, că piesa a fost evaluată la un milion de euro, dar pretenţiile financiare nu i-au fost acceptate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰