Aripi frânte pentru Denisa, o tânără studentă la Medicină răpusă de leucemie în SUA
Denisa Lăzău, o studentă la Medicină în vârstă de 25 de ani, a fost răpusă de leucemie, în SUA, după o luptă de aproape 13 ani. Familia cere acum ajutorul românilor pentru a o putea aduce pe fată în ţară.
Denisa Lăzău, o studentă la Medicină în vârstă de 25 de ani, a fost răpusă de leucemie, în SUA, după o luptă de aproape 13 ani.
Familia cere acum ajutorul românilor pentru a o putea aduce pe fată în ţară.
Denisa s-a stins din viaţă sâmbătă, 8 septembrie, într-o clinică din Houston, Statele Unite ale Americii, acolo unde se trata pentru leucemie.
O mulţime de prieteni, rude şi oameni care nu o cunoşteau pe Denisa au donat sume de bani pentru ca fata să poată ajunge în SUA la tratament.
Din nefericire, boala cumplită i-a adus sfârşitul tinerei de 25 de ani din Oradea.
Familia tinerei are nevoie acum de ajutor pentru a aduce trupul Denisei acasă, la Oradea.
Costurile cu transportul se ridică la aproximativ 20.000 de dolari, iar o parte din sumă a fost strânsă deja.
"Vrem să ne unim din nou «Împreună pentru Denisa» pentru ultima dată ca să îi ajutăm părinţii să o aducă acasă. Costurile transportului se ridică la 20.000 de dolari. Părinţii Denisei nu pot achita această suma mare, de aceea vă rugăm să ajutaţi această familie. Pe contul de Facebook (Denisa Lăzău) există un cont (Go Fund Me) unde se pot dona bani, dar conturile din campania lansată pentru tratamentul ei rămân deschise. Puteţi să donaţi şi acolo", a declarat cea mai bună prietenă a Denisei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰