Au fost momente de panică în Iaşi! Un depozit de aparate electrocasnice a fost mistuit de flăcări!
Fumul gros i-a pus în alertă pe pompieri, care au intervenit de urgenţă cu patru autospeciale de stingere şi două autospeciale pentru alimentarea cu apă.
Fumul gros i-a pus în alertă pe pompieri care au intervenit de urgenţă cu nu mai puţin de patru autospeciale de stingere şi două autospeciale pentru alimentarea cu apă. Mai bine de două ore au luptat să stingă flăcările. Nu au fost victime, dar pagubele sunt mari.
În hala întinsă pe o suprafaţă de 400 de metri pătraţi existau obiecte de mobilier, dar şi electrocasnice şi e posibil ca acestea să fi fost afectate. În momentul de faţă se fac cercetări la faţa locului. Primele indicii arată că incendiul a pornit de la un scurt circuit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰