Autostrada Soarelui intră în reparații, la deschiderea sezonului estival

De Redactia Observator.
Publicat: 30.05.2019, 15:38.
Actualizat: 30.05.2019, 15:38
Autostrada Soarelui, principalul drum spre litoral intră în reparaţii chiar la deschiderea sezonului turistic. Între Bucureşti şi Fundulea, șoferii vor avea la dispoziție o singură bandă pe care să circule cu cu cel mult 80 de kilometri pe oră
Autostrada Soarelui, principalul drum spre litoral intră în reparaţii chiar la deschiderea sezonului turistic. Între Bucureşti şi Fundulea, șoferii vor avea la dispoziție o singură bandă pe care să circule cu cu cel mult 80 de kilometri pe oră, în timp ce pe cealaltă bandă constructorii vor înlocui stratul de beton cu unul nou de asfalt.
Lucrările la A2 au început cu întârzieri. Utilajele se strică din metru în metru şi, ca să nu bată pasul pe loc, muncitorii de la drumuri le repară singuri. Spre disperarea şoferilor.
Şoferii trebuie să ia în calcul că şantierul deschis pe autostradă impune restricții de trafic.
Lucrările de asfaltare ale tronsonului Bucureşti - Fundulea vor costa aproximativ 27 de milioane de euro și ar urma să fie gata în cel mai bun caz anul viitor, spun reprezentanţii CNAIR. Până atunci, autorităţile au venit şi cu alte soluţii pentru miile de gropi apărute în drumul de mare viteză. Au activat SMURDUL Autostrăzii.
Este vorba despre o echipă care monitorizează practic sectoarele de autostrăzi care au probleme şi intervin promt acolo unde este nevoie - Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR
Reparaţiile la tronsonul Bucureşti - Fundulea de pe A2 se vor suprapune şi cu lucrările de reabilitare la podurile Feteşti şi Cernavodă.


