Autovehicule de transport mărfuri perisabile şi persoane pot face inspecţia tehnică şi la ITP
Autovehiculele de transport mărfuri perisabile şi de transport persoane cu o vechime mai mare de 12 ani vor putea să facă inspecţia tehnică periodică şi la staţiile ITP autorizate, nu numai la RAR, au decis, miercuri, deputaţii, adoptând un proiect de lege în acest sens.

Camera Deputaţilor a adoptat, cu 287 voturi "pentru", 7 abţineri şi un vot "împotrivă", proiectul de lege iniţiat de Guvern şi care modifică Ordonanţa Guvernului nr.81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică.
Proiectul prevede introducerea posibilităţii de efectuare a inspecţiilor tehnice periodice ale vehiculelor agreate pentru transportul de mărfuri perisabile, dar şi atutovehiculelor destinate trasnporturilor de persoane care au în afara locului conducătorului mai mult de 8 locuri pe scaune şi care au o vechime mai mare de 12 ani inclusiv, cu excepţia autobuzelor, şi de către staţiile ITP autorizate şi nu numai de personalul RAR, aşa cum era până acum, anunță Mediafax.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰