Avocatul Poporului, sesizare din oficiu în cazul fetiţei care a rămas fără două degete, într-un parc acvatic din Braşov
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu accidentul produs într-un parc acvatic din Braşov, unde o fetiţă de 10 ani şi-a retezat degetele.
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu accidentul care a avut loc într-un parc acvatic din Braşov, în urma căruia o fetiţă de 10 ani şi-a prins mâna în balustrada unei trambuline, fiindu-i retezate două degete, se precizează într-un comunicat de presă transmis vineri de reprezentanţii instituţiei.
Potrivit documentului citat, sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 34 şi art. 49 din Constituţia României privind dreptul la ocrotirea sănătăţii şi protecţia copiilor şi a tinerilor.
''Portalul Braşovtv.ro a difuzat, în 30 martie 2018, un reportaj în care era prezentat accidentul şocant ce a avut loc la parcul acvatic 'Paradisul Acvatic', din municipiul Braşov, în urma căruia o fetiţă de 10 ani, după un salt de la trambulina de trei metri, şi-a retezat două degete. Fata şi-a prins mâna în balustrada trambulinei, iar degetele i-au fost retezate. Din informaţiile publicate în presa locală rezultă că reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Braşov au dispus închiderea zonei în care se află cele trei trambuline, pentru a preîntâmpina producerea altor accidente", se spune în comunicat.
Totodată, Avocatul Poporului a menţionat că, potrivit opiniei exprimate de un inginer constructor, opinie difuzată în reportajul ce face obiectul sesizării din oficiu, "balustrada în care minora şi-a prins degetele ar fi proiectată constructiv cu un design greşit, elementele decorative ale balustradei fiind cele în care fetiţa şi-a retezat degetele''.
Sursă: Agerpres
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰