Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bărbatul care apare într-un videoclip, bătându-l în stradă pe colegul de clasă al băiatului său, a fost REȚINUT, fiind cercetat pentru lovire şi alte violenţe

Un bărbat din localitatea mehedinţeană Oreviţa Mare a fost reţinut, fiind acuzat că l-a bătut pe un copil în vârstă de şapte ani, după ce acesta a avut o altercaţie cu fiul său.

de Redactia Observator

la 22.05.2017 , 23:11

Bărbatul care apare într-un videoclip, bătându-l în stradă pe colegul de clasă al băiatului său, a fost REȚINUT, fiind cercetat pentru lovire şi alte violenţe

Un bărbat din localitatea mehedinţeană Oreviţa Mare a fost reţinut, fiind acuzat că l-a bătut pe un copil în vârstă de şapte ani, după ce acesta a avut o altercaţie cu fiul său.

Oamenii legii şi rudele victimei au aflat despre incidentul care a avut loc săptamâna trecută abia după ce imagini cu momentul agresiunii au fost publicate pe internet.

Minorul, din localitatea mehedinţeană Oreviţa Mare, le-a povestit iniţial rudelor că s-a împiedicat şi a căzut, însă verişoara copilului agresat a descoperit filmarea pe internet.

Articolul continuă după reclamă

"Nepoata mea din Germania mi-a spus să deschid internetul să văd o filmare că un individ îl bate pe Denis”, a spus Gheorghiţa Bragă, mătuşa băiatului, care a mers la bunica minorului şi i-a povestit ce a văzut pe imaginile publicate pe internet.

“Nu mi-a spus nimic. Când a venit acasă avea sânge pe haine şi ghiozdan. Mi-a spus că i-a pus un copil piedică şi a căzut”, a povestit bunica băiatului, Lucreţia Bragă.

Presupusul agresor al minorului a fost surprins pe imaginile video în timp ce îl lovea pe acesta şi îl trântea la pământ, motivul fiind o altercaţie cu fiul său.

Bunica lui Denis a fost cea care a alertat Poliţia.

"La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraş Vânju Mare, care au stabilit că la data de 16.05.2017, în jurul orei 13:00, bărbatul în vârstă de 32 de ani, în timp ce se afla pe o uliţă a satului Oreviţa Mare, l-a lovit cu palma în zona feţei şi l-a ameninţat cu acte de violenţă pe minorul în vârstă de 7 ani, pe motiv că acesta a avut un conflict cu fiul său. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi pentru audieri, luându-se, totodată, legătura cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi. De asemenea, minorul a fost prezentat Serviciului de Medicină Legală Mehedinţi pentru examinare de specialitate”, a precizat Mădălina Viziru, purtător de cuvânt al Poliţiei Mehedinţi.

Bărbătul a fost reţinut în cursul zilei de luni, el fiind cercetat pentru lovire şi alte violenţe. (sursa)

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?
Observator » Ştiri sociale » Bărbatul care apare într-un videoclip, bătându-l în stradă pe colegul de clasă al băiatului său, a fost REȚINUT, fiind cercetat pentru lovire şi alte violenţe