Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bătălia pe ministere în noul guvern, etapa finală

Şi pentru şeful de acum al Sănătăţii şi pentru ceilalţi colegi miniştri, mâine e ziua decisivă. S-au purtat negocieri intense cu Liviu Dragnea pentru portofolii

de Redactia Observator

la 25.01.2018 , 20:53

Şi pentru şeful de acum al Sănătăţii şi pentru ceilalţi colegi miniştri, mâine e ziua decisivă. S-au purtat negocieri intense cu Liviu Dragnea pentru portofoliile cele mai râvnite din noul Guvern condus de Viorica Dăncilă. 

Cele mai disputate sunt minsterul Educaţiei şi ministerul Transporturilor. În primul caz, bătălia se dă între Ecaterina Andronescu şi Cezar Spînu. Iar la Transporturi, vorbim despre reîntorcerea lui Răzvan Cuc sau nominalizarea lui Sorin Bota.

Şi la Cultură, social democraţii vor avea de ales între directorul de teatru George Ivaşcu, sau fostul ministru, Ionuţ Vulpescu. Pentru celelalte portofolii, lucrurile par limpezi. Îşi păstrează locurile numele grele din cabinetul Tudose: Carmen Dan la Interne, Mihai Fifor la Apărare, Lia Olguţa Vasilescu la Muncă sau Petre Daea la Agricultură.

Vezi și

Peste câteva ore, într-o şedinţă a liderilor PSD, toate aceste propuneri vor fi definitivate, pentru ca luni, cei propuşi să fie audiaţi în Parlament, în comisiile de specialitate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Bătălia pe ministere în noul guvern, etapa finală