Nu stiu sa mearga dar inoata: Bebelusi subacvatici
Invata sa inoate si chiar sa se scufunde, inainte de primii pasi. Si o fac uneori mai bine decat adultii, desi, multi dintre ei, nu au implinit nici macar un an. La Timisoara, peste 50 de bebelusi sunt cei mai mici inotatori inscrisi la cursurile unui club sportiv
La sase luni, Stefania n-a facut primii pasi. Dar, a invatat sa inoate. Dupa cateva ture de bazin, incep exercitiile. Atentia copiilor este castigate, de fiecare data, cu o jucarie.
Un alt exemplu. La un an si sase luni, Nadia e veterana grupei de inotatori. Adora apa. Pentru ea, si cei ca ea, o scufundare e nimica toata. Ca ea, alti 50 de copii care nu au implinit inca doi ani vin, de doua ori pe saptamana, la piscina, pentru cursuri. “Avem cinci seturi de exercitii. Incepem cu piciorusele si terminam cu manutele. Bicicleta, rotim glezna, schimbam sensul, ducem genunchiul la piept si intindem piciorusul”, a explicat antrenoarea Veronica Murar.
De beneficiile inotului in primele luni de viata au parte si copiii cu probleme de sanatate. “Scopul pe care il avem acum sunt aceste programe de hidroterapie, terapie prin apa, in care facem aceste programe pentru copiii cu nevoi speciale. Ajuta foarte mult la dezvoltarea fizica si motorie a copiiilor”, a declarat unul dintre organizatori, Ioana Vartosu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰