BREAKING NEWS! Controlorii de trafic aerian ai ROMATSA intră în GREVĂ DE AVERTISMENT. Dirijarea avioanelor, la 33 la sută!
Controlorii de trafic aerian ai ROMATSA au anunțat că vor intra în grevă de avertisment vineri, 12 mai, între orele 11 și 13. În tot acest timp, se va dirija doar 33% din traficul aerian, plus suport pentru SMURD.
Controlorii de trafic aerian ai ROMATSA au anunțat că vor intra în grevă de avertisment vineri, 12 mai, între orele 11 și 13. În tot acest timp, se va dirija doar 33% din traficul aerian, plus suport pentru SMURD.
Greviștii sunt nemulțumiți că nu a fost semnat noul contract colectiv de muncă, au invocat lipsa personalului operativ, nu s-a aprobat bugetul ROMATSA, conducerea instituției este în continuare una interimară, nu au un Consiliu de Administrație, nu sunt plătite orele suplimentare, iar dacă nu se iau măsuri, nu vor exista bani pentru salarii.
Iată comunicatul ROMATSA
"Managementul ROMATSA a fost notificat de către sindicatul ATSR cu privire la organizarea unei greve de avertisment . Având în vedere situaţia actuală a conflictului de muncă din cadrul R.A. ROMATSA şi a unei posibile greve de avertisment programate vineri, 12 mai 2017, între orele 11:00-13:00, ţinem să asigurăm opinia publică de faptul că, în ceea ce priveşte siguranţa traficului aerian, acesta va fi asigurat la nivelul impus de standardele Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile (ICAO) şi de regulamentele europene şi naţionale. Managementul ROMATSA va depune toate eforturile necesare de a stopa declanşarea grevei de avertisment şi va continua negocierea cu partenerii sociali. Totuşi, în situaţia declanşării grevei de avertisment, conform Legii Dialogului Social nr. 62/2011, ROMATSA va asigura 33,3% din zboruri. Nu vor fi afectate zborurile umanitare de stat, medicale, de căutare şi salvare şi de urgenţă. Aeronavele vor fi dirijate conform FLOW CONTROL-ului introdus de EUROCONTROL".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰