Observator » Ştiri sociale » Câinii fără stăpâni din Târgu Mureş sunt adoptaţi mai mult de străini decât de români

Câinii fără stăpâni din Târgu Mureş sunt adoptaţi mai mult de străini decât de români

Editor Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 01.02.2019, 16:21 | Modificat la 01.02.2019, 17:48

La Cluj-Napoca, dintre cei peste 360 de maidanezi strânşi de pe străzi, mai bine de jumătate au fost trimişi în Germania, prin intermediul unui ONG. Nu au ajuns la un alt adăpost. Stăpânii nemţi îi aşteptau cu nerăbdare, ca să-i ia acasă.

Cu ajutorul patrulelor de la Poliţia Locală, Serviciul de Ecarisaj al oraşului este sesizat deseori, iar câinii fără stăpân ajung la adăpost. Doamna Nagy reuşeşte să aibă grijă, alături de câţiva colegi, de sute de câini abandonaţi pe străzile din Târgu Mureş.

Câinii aduşi la adăpost sunt vaccinaţi, deparazitaţi şi sterilizaţi. Apoi rămân la adăpost până când cineva vrea să îi adopte.

Articolul continuă după reclamă

Anul trecut, 244 de câini au fost trimişi în Germania. Majoritatea lor au plecat direct spre un stăpân.

Adăpostul din Târgu Mureş are contract cu o organizaţie nonguvernamentală din Germania. Astfel, hrana şi toate lucrurile necesare pentru funcţionarea centrului sunt asigurate în parte şi de partenerii germani.