SPECIAL: Campion olimpic la informatica, dar fara calculator acasa

In visurile lui totul e perfect. Tot de ce are nevoie e acolo. Il asteapta. Nici macar nu viseaza la mult. Viseaza la ceea ce noua ni se pare normal. Ceea ce credem ca ni se cuvine. Un computer, apoi deschide ochii. Si se trezeste in camera lui, din casa bunicii, dintr-un sat de langa Slobozia.

"Atat de frumos viseaza acest copil, incat noua adultilor care am renuntat sa visam si luam totul la rand, asa cum apare, parca ne da sperante", a spus Doina Mircea, dirigintele lui Robert.

In mintea lui Robert sta ferecat viitorul. De poarta creatiei sta atarnat un laca greu si urat. Saracia. Nu a cerut-o si nu o doreste nimanui. Dar a invatat sa o iubeasca. Nu e nicio metafora fortata, nu e niciun patetism care sa aduca lacrimi in ochii vostri, cei care ne priviti acum. E o lectie de viata. O palma peste obrazul resemnarii.

"Foarte greu. Locuiesc cu bunica, la tara, langa Slobozia. E costisitoare naveta. Mama ne ajuta cu bani. Ea este singurul sprijin, care aduce bani in casa. Bunica are grija de noi", povesteste Robert.

Mama lui si-a rupt de la gura doar pentru ca Robert sa aiba. Dar oricat de mult ar trudi, nu-si permite sa-l ajute. Stie ca nepotul ei ar vrea un calculator. Dar, de fiecare data cand ajutorul social de 100 de lei vine, mai stie ca banii se vor duce intr-o clipa.

"O situatie as spune eu aproape grava acasa. Fara calculator, sa reusesti sa ajungi la aceasta performatanta. Pe acest copil greutatile vietii nu l-au doborat. Dimpotriva. A luptat", a mai declarat dirigintele.

In lupta sa cu nevoile, Robert a reusit ce parea imposibil pentru un adolescent fara un calculator. A castigat locul intai la olimpiada judeteana de informatica. "Fiind foarte multa munca pe foaie, acasa, gandeam algoritmii, la scoala veneam si implementam pe un calculator. Doamna profesoara ma lasa in orele de informatica singur. Uneori si cu clasele si cu alte clase. Munceam acasa foarte mult, seara, cand si treburile pe-acasa le rezolvam", povesteste baiatul. Apoi, revenea la foile care-i tineau loc de calculator. Scria pagina dupa pagina. Program dupa program. Stia inca de atunci ca nu exista un algoritm al fericirii. O reteta care sa transforme lumea intr-un loc mai bun. Altfel, cu siguranta ar fi descoperit-o in sirurile interminabile de 1 si de 0. Dupa nopti pierdute, mergea la scoala. In laboratorul de informatica, acolo unde punea in aplicare tot ce insirase pe randuri interminabile de programare.

"Muncea doar la scoala. Calculatorul il avea la dispozitie doar la scoala. Si pe urma am aflat, mai tarziu, pentru ca nu avea calculator acasa", a explicat Bogdan Vasluianu, profesor de informatica.

Baiatul, insa spune ca nu vrea sa se mandreasca: "Vreau sa stiu pentru mine, sa ii ajut pe ceilalti sa creez aplicatii sa ajut tehnologia sa evolueze. Vreau sa evoluez, sa evoluez de fiecare data, sa dau 110 la suta din ce am".

Un tanar care nu are nimic si care totusi vrea sa ofere lumii totul. Cel mai mare dar pe care il poate oferi. Simplitatea si imaginatia.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰