Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Hiturile din gările noastre. Cântecul "Glasul roților de tren", cea mai difuzată melodie pe peroanele din România

Le-am auzit cel puțin o dată în viață. Le-am fredonat fără să ne dăm seama și ne-au binedispus când așteptam un tren întârziat. De când CFR-ul a descoperit megafonul, în perioada comunistă, anunţurile din gări au fost precedate de muzică.

de Redactia Observator

la 02.12.2016 , 14:11

Le-am auzit cel puțin o dată în viață. Le-am fredonat fără să ne dăm seama și ne-au binedispus când așteptam un tren întârziat. De când CFR-ul a descoperit megafonul, în perioada comunistă, anunţurile din gări au fost precedate de muzică. Păcat că, la fel ca serviciile companiei de căi ferate, melodiile au rămas adânc ancorate în trecut.

Cele mai populare acorduri pe peroanele din România sunt cele ale cântecului "Glasul roţilor de tren", interpretat de Margareta Pâslaru.

În Transilvania, însă, trenurile sunt anunţate de cântece patriotice.

Vezi și

Încă din anii '70, anunţurile din regionala Cluj erau însoţite de câteva secunde din Marşul lui Iancu. În prezent, în 22 de staţii se mai foloseşte melodia.

Pe acelaşi subiect

Mulţi dintre cei care călătoresc cu trenul recunosc ştiu fragmentele sonore încă din copilărie.

Specialiştii spun că, în gările româneşti, melodiile care promovau identitatea locală au fost o marcă înregistrată a anilor 70-90.

Aceste melodii pot fi melodii patriotice sau cântece care promovează locul sau gara, cântate de solişti mai cunoscuţi.

Nostalgia vremurilor când CFR-ul era principalul mijloc de transport al românilor este umbrită însă de realitatea zilelor noastre. Asta pentru că tehnica de difuzare datează tot din anii '70.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Hiturile din gările noastre. Cântecul "Glasul roților de tren", cea mai difuzată melodie pe peroanele din România