Antena Meniu Search
x

Captură impresionantă de bani falşi în Gorj, datorită unei prostituate

O prostituată a ajutat poliţia să facă o captură impresionantă de valută falsă: 90.000 de euro. Supărată că a fost plătită, pentru serviciile prestate, cu bani contrafăcuţi, tânăra a sunat la 112.

de Redactia Observator

la 18.02.2020, 12:03

Vezi și
  • Captură impresionantă de valută falsă a fost în valoare de 90.000 de euro
  • Poliţia a fost ajutată de o prostituată care a sunat la 112

O prostituată a ajutat poliţia să facă o captură impresionantă de valută falsă: 90.000 de euro. Supărată că a fost plătită, pentru serviciile prestate, cu bani contrafăcuţi, tânăra a sunat la 112. Oamenii legii au intrat imediat pe fir şi au organizat un flagrant. Trei bărbaţi care puneau în circulaţie bancnotele false au fost prinşi şi arestaţi preventiv.

Oamenii legi au ajuns la cei trei indivizi după ce mai multe sesizări s-au făcut la 112. Primul apel a fost de la o prostituată din Gorj, supărată că a fost păcălită de un client. Acesta ar fi plătit-o cu valută falsă. A urmat o altă plângere, de data aceasta de la o casă de schimb valutar.

Primele suspiciuni au apărut după ce un bărbat ar fi încercat să schimbe bani falși la o casă de schimb valutar din Târgu Jiu. Anchetatorii au intrat pe fir.

Cu ocazia flagrantului, polițiștii au identificat doi bărbați de 44 și 45 de ani, din municipiul Alba Iulia, având asupra lor suma de 16 mii de euro contrafăcuți, sumă ce urma să fie pusă în circulație pe piața românească.

Au urmat trei percheziţii în judeţul vecin, Arad. Acasă la un tânăr de 23 de ani, oamenii legii au descoperit bani cu sacul. La propriu.

În total, peste 90 de mii de euro, bani falşi. Cei trei indivizi au fost imediat reţinuţi, apoi arestaţi pentru 30 de zile. Polițiștii continuă ancheta, pentru a afla dacă mai sunt şi alte persoane implicate în rețea. Surse din anchetă susțin că bancnotele false ar fi aduse din străinătate.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Captură impresionantă de bani falşi în Gorj, datorită unei prostituate