Antena Meniu Search
x

Poliția Română a capturat 3.3 kilograme de heroină, după un flagrant delict

Polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii DIICOT, au capturat 3.3 kilograme de heroină, adusă cu un TIR din Turcia, și au confiscat peste 14.000 de euro, 61.000 de lei și un autoturism, în urma unor operațiuni de tip flagrant.

Daniel Murărescu
de Daniel Murărescu

la 16.04.2020, 17:13

Captură de droguri
Drogurile ar fi fost procurate din Turcia și ar fi fost transportate pe ruta Turcia - Bulgaria - România - Poliția Română

Polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii DIICOT, au capturat 3.3 kilograme de heroină, aduse cu un TIR din Turcia, și au confiscat peste 14.000 de euro, 61.000 de lei și un autoturism, în urma unor operațiuni de tip flagrant.

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, operațiunea a fost finalizată în ultimele două zile.

"În noaptea de 14/15 aprilie 2020, în zona punctului de trecere a frontierei Ostrov, a fost prins în flagrant delict un bărbat, de 45 de ani, imediat după ce ar fi intrat în țară, la volanul unui autocamion, având disimulate, în interiorul mărfii pe care o transporta, 3 kilograme de heroină", au anunțat autoritățile.

Drogurile ar fi fost procurate din Turcia și ar fi fost transportate pe ruta Turcia - Bulgaria - România.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Mai mult, în ziua de 15 aprilie 2020, polițiștii antidrog au prins în flagrant delict, în Sectorul 1 din București, doi bărbați, de 39 și 43 de ani, imediat după ce ar fi preluat coletele din Vama Chitila.

"Asupra celor doi s-au găsit și ridicat pentru cercetări 7.730 de euro, 630 de lei, 129 de dolari și 35 de lire sterline. Totodată, a fost indisponibilizat un autoturism, în valoare de aproximativ 20.000 de euro, cu care aceștia s-au deplasat la locul tranzacției", se mai arată în comunicat.

În aceeași zi, polițiștii antidrog au efectuat 4 perchezitii domiciliare, în București, în urma cărora au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor alte 350 de grame de heroină, 6.586 de euro, 61.050 de lei, două cântare electronice de precizie, 10 telefoane mobile, 10 cartele SIM și mai multe înscrisuri și bunuri cu valoare probatorie.

Șase persoane au fost duse la audieri, iar față de patru dintre acestea procurorul DIICOT. a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, trafic internațional de droguri de mare risc și constituirea unui grup infracțional organizat.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Burgeri din carne de crocodil la un festival din România. Aţi încerca preparatul?

Observator » Stiri sociale » Poliția Română a capturat 3.3 kilograme de heroină, după un flagrant delict