Observator » Ştiri sociale » Casa Dior, omagiu adus regretatului Karl Lagerfeld

Casa Dior, omagiu adus regretatului Karl Lagerfeld

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 27.02.2019, 16:59 | Modificat la 27.02.2019, 17:27

Casa Dior a prezentat la Săptămâna Modei la Paris o colecţie inspirată din moda de acum mai bine de o jumătate de secol. Departe de stilul feminin cu care s-a remarcat în lumea modei, Dior le propune acum doamnelor jachete bărbăteşti şi cămăşi în carouri inspirate din stilul anilor 50.

Casa Dior a prezentat la Săptămâna Modei la Paris o colecţie inspirată din moda de acum mai bine de o jumătate de secol. Departe de stilul feminin cu care s-a remarcat în lumea modei, Dior le propune acum doamnelor jachete bărbăteşti şi cămăşi în carouri inspirate din stilul anilor 50. Prezentarea a reprezentat un omagiu adus de Casa Dior legendarului creator de modă Karl Lagerfeld.

Inspirată din moda anilor 50 noua colecţie semnată Dior propune rochii strâmte în talie pentru o siluetă perfectă. Formele voluptoase pot fi distinse şi prin pantalonii accesorizaţi cu o curea de piele. Hainele au fost create special pentru a evidenţia şoldurile, talia, sânii şi umerii.

Maria Grazia mărturiseşte că a fost inspirată de fetele rebele din 1950, care căutau să evadeze din austeritatea perioadei, cu ajutorul jachetelor de inspiraţie masculină, a blugilor cu croială amplă şi a eşarfelor de catifea. Iar toate aceste elemente s-au regăsit în prezentarea Dior din Săptămâna Modei de la Paris.

Articolul continuă după reclamă

Vedetele prezentării au fost însă pălăriile negre care oferă femeilor mult mai multă încredere de sine. Însă toată prezentarea a fost dedicată marelui creator de modă, Karl Lagerfeld, care a încetat din viaţă săptămâna trecută.