Castelul Cantacuzino - Bijuteria ascunsă a staţiunii Buşteni
Staţiunea Buşteni, de pe Valea Prahovei, pare că a pierdut lupta, în materie de turism, cu staţiuni similare precum Predeal sau Sinaia, dar păstrează câteva atuuri importante, iar unul dintre acestea este Castelul Cantacuzino.
- Castelul Cantacuzino se află în staţiunea Buşteni, de pe Valea Prahovei.
Staţiunea Buşteni, de pe Valea Prahovei, pare că a pierdut lupta, în materie de turism, cu staţiuni similare precum Predeal sau Sinaia, dar păstrează câteva atuuri importante, iar unul dintre acestea este Castelul Cantacuzino.
Situat, practic, la poalele muntelui, într-o zonă liniştită, departe de traficul infernal al străzii principale, Castelul Cantacuzino poate fi considerat bijuteria ascunsă a staţiunii Buşteni.
Lucrările la Castelul Cantacuzino au durat mai mulţi ani şi au fost finalizate în 1911. A fost ridicat în favoarea prinţului Gheorghe Grigore Cantacuzino, magistrat, om politic şi afacerist.
Gheorghe Grigore Cantacuzino a fost în două rânduri premier al României, dar a rămas în memorie în special graţie averii uriaşe acumulate, din acest motiv fiind poreclit "Nababul".
Din banii săi a ridicat Palatul Cantacuzino din Bucureşti, Castelul Cantacuzino de la Buşteni şi Palatul Cantacuzino de la Floreşti, fiind cunoscut ca având puterea de a-şi satisface orice dorinţă.
Castelul Cantacuzino în prezent
Castelul Cantacuzino din Buşteni a funcţionat într-o perioadă ca sanatoriu. Ulterior, el a fost retrocedat Ioanei Cantacuzino, strănepoata prinţului, şi supus unui amplu proces de restaurare.
Deşi aflat în proprietate privată, castelul a fost deschis publicului larg în 2010 şi, anual, atrage zeci de mii de vizitatori din ţară şi din străinătate. Mai mult, castelul a fost utilizat ca decor pentru serialul Wednesday, produs de Tim Burton şi care a apărut pe Netflix.
Castelul Cantacuzino este situat pe Strada Zamorei şi, în principiu, la el se poate ajunge mai degrabă cu maşina decât pe jos. Preţul unui bilet variază între 55 şi 75 de lei. 55 de lei dacă doriţi să vedeţi doar Galeria de Artă şi Expoziţia de Sculptură sau dacă doriţi să bifaţi doar Expoziţia de Sculptură şi vizitarea castelului şi 75 de lei dacă doriţi să bifaţi toate cele trei obiective, Galeria de Artă, Expoziţia de Sculptură şi vizitarea castelului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰