Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ce se întâmplă dacă nu plătești o amendă. După cât timp se poate prescrie

Ce se întâmplă dacă nu plătești o amendă este una dintre cele mai comune întrebări pe care și le pun cei care au fost prinși că au avut o viteză mai mare decât cea legală, că au parcat într-un loc neregulamentar, deranjarea liniștii publice sau alte fapte. Trebuie precizat că nu toate amenzile pe care le putem primi din partea statului român sunt la fel, nu vorbim doar despre cuantumul acestora, și care sunt riscurile la care ne expunem dacă nu vrem sau pur și simplu nu putem achita o contravenție.

de Redactia Observator

la 18.10.2022 , 19:38

Ce se întâmplă dacă nu plătești o amendă - Hepta

Dacă dintr-un motiv sau altul ne alegem cu o amendă  este recomandat să o achităm cât mai repede și asta deoarece autoritățile au stabilit un termen de 15 zile în care să ne achităm aceste obligații. În acest interval, suma pe care trebuie să o dăm statului român este doar jumătate din cea trecută pe procesul-verbal. Astfel, dacă ne-am ales cu o amendă de 500 de lei, în perioada stabilită de lege vom achita doar 250 de lei.

Ce se întâmplă dacă nu plătești o amendă de parcare sau altă amendă de circulație

Contravențiile legate de viteza cu care circulăm sau locurile în care parcă sunt printre cele mai comune, cu toate acestea, mulți se întreabă ce se întâmplă dacă nu plătești o amendă de circulație. Mulți mizează pe faptul că autoritățile vor uita de acestea și că vor putea scăpa fără a le mai achita.

Articolul continuă după reclamă

Și în cazul acestor amenzi este valabil intervalul de 15 zile în care putem achita doar jumătate din cuantumul acestora. Trebuie precizat că o modificare legislativă din 2018 nu ne mai permite să achităm polițistului, dar stabilește alte modalități, inclusiv plata online prin ghiseul.ro.

Pe acelaşi subiect

Dacă nu plătești o amendă există posibilitatea ca autoritățile să-ți trimită o notificare și se poate ajunge chiar și poprirea conturilor sau reținerea unor sume direct de la angajator.

Care e riscul dacă nu plătești o amendă în 15 zile

În primul rând, dacă nu plătești o amendă în 15 zile, cuantumul care trebuie achitat este cel înscris în procesul verbal. Unii vor miza pe faptul că amenzile de circulație se pot prescrie după cinci ani de la data de 1 ianuarie a anului care îi urmează celui în care s-a săvârșit contravenția. Cu toate aceste, trebuie precizat că acest termen este "reînnoit" de fiecare dată când este emisă o notificare de către autorități.

Legea mai stabilește că polițiștii trebuie să trimită un proces verbal de constatare și sancționare către primării. În acest punct, direcțiile de taxe și impozite sunt obligate să trimită o somație celor sancționați. Aceștia au obligația ca în termen de 15 zile să achite suma cerută de stat.

Dacă nu plătești o amendă nici după ce autoritățile locale ți-au trimis o somație acasă, situația se poate complica. Mai exact, din punct de vedere legal, primăriile pot recurge și la executarea silită. Cu toate acestea, o astfel de masură tinde să fie rezervată pentru sumele mari, adesea rezultate din mai multe amenzi neplătite.

Ce este amenda penală și ce se întâmplă cu cele neplătite

Amenda penală este o sumă pe care o persoană trebuie să o plătească în conformitate cu decizia unei instanțe de judecată. Spre deosebire de amenda pe care o aplică un polițist, amenda penală se calculează pornind de la zilele-amendă.

"Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei şi 500 lei, se înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 400 de zile.

Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabileşte ţinând seama de situaţia materială a condamnatului şi de obligaţiile legale ale condamnatului faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa", se arată în textul de lege.

Legea stabilește un termen de trei luni de la pronunțarea definitivă a hotărârii în care o persoană condamnată este obligată să achite o amendă penală. Dacă dacă nu plătești o amendă o amendă penală în mod voit și nu din cauza problemelor financiare, plata amenzii este înlocuită cu închisoarea. În această situație, vei petrece după gratii câte o zi pentru fiecare zi-amendă. Dacă neachitarea sumei stabilite are loc din motive obiective, atunci este luată în calcul munca în folosul comunității.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Ce se întâmplă dacă nu plătești o amendă. După cât timp se poate prescrie