Antena Meniu Search
x

Cei doi bărbaţi căutaţi după MĂCELUL de la Focşani, suspectaţi că au omorât cu topoare patru oameni, au fost prinşi

Cei doi bărbaţi implicaţi, alături de alte şase persoane, în conflictul cu săbii şi topoare din Focşani, soldat cu patru morţi, au fost prinşi de poliţişti, joi după-amiază, după aproape două zile de căutări. De asemenea, doi dintre agresori, reţinuţi miercuri seară pentru omor calificat, au fost arestaţi preventiv.

Cei doi bărbaţi implicaţi, alături de alte şase persoane, în conflictul cu săbii şi topoare din Focşani, soldat cu patru morţi, au fost prinşi de poliţişti, joi după-amiază, după aproape două zile de căutări. De asemenea, doi dintre agresori, reţinuţi miercuri seară pentru omor calificat, au fost arestaţi preventiv.

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Vrancea spun că unul dintre cei doi agresori prinşi joi de poliţişti are 17 ani, iar celălalt, 28 de ani.

”​S-a reuşit prinderea şi transportarea la Parchet a doi bărbaţi de 17, respectiv 28 ani, bănuiţi în cazul omorului calificat din noaptea de 27 spre 28 iunie, faptă săvârşită în municipiul Focşani”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Vrancea.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, suspecţii au fost prinşi de un echipaj al Poliţiei Rutiere. 

De asemenea, alţi doi bărbaţi implicaţi în scandalul din Focşani şi reţinuţi miercuri seară sub acuzaţia de omor calificat au fost arestaţi preventiv, pentru 30 de zile. 

Cei doi au fost reţinuţi miercuri seară, în urma mai multor ore de audieri. Alte patru persoane implicate în conflictul soldat cu decesul a patru oameni sunt cercetate în libertate pentru încăierare.

Potrivit procurorilor de la Parchetul Tribunalului Vrancea, ”din probatoriul administrat în cauză, a reieşit existenţa unor date certe cu privire la aplicarea unor lovituri directe asupra victimelor de către inculpaţii Mustafa Argint, Mustafa Marian (zis Mamu), Mustafa Remus (nepotul lui Mustafa Argint), Mustafa Remus (fiul lui Mustafa Argint, zis Mamutu), iar cu privire la inculpaţii Mustafa Ciprian, Mustafa Bogdan zis Şchiopu, Mustafa Remus, zis Maca şi Mihai Marcel există date referitoare la implicarea lor în încăierarea ce a avut loc, fără a se putea stabili, însă, până la acest moment al procesului, loviturile concrete date de fiecare dintre aceştia fiecărei victime".

În noaptea de miercuri spre joi, în  jurul orei 00.30, în urma unui conflict între familiile Mustafa Argint şi Mustafa Neagu, numiţii Mustafa Argint, Mihai (Hadîr) Marcel, Mustafa Marian (zis Mamu), Mustafa Remus (nepotul lui Mustafa Argint), Mustafa Remus (fiul lui Mustafa Argint, zis Mamutu), Mustafa Remus ( zis Maca), Mustafa Ciprian şi Mustafa Bogdan (zis Şchiopu) au lovit cu obiecte contondente şi tăietoare - înţepătoare pe M.T., M.V., D.R. şi M.V., care au murit din cauza leziunilor.

Anchetatorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Mustafa Argint, Mustafa Remus (nepotul lui Mustafa Argint), Mustafa Remus, zis Mamutu (fiul lui Mustafa Argint) şi Mustafa Marian, zis Mamu pentru omor calificat şi faţă de Mustafa Ciprian, Mustafa Bogdan zis Şchiopu, Mustafa Remus zis Maca şi Mihai Marcel pentru infracţiunea de încăierare.

Victimele sunt o femeie de 44 de ani, soţul acesteia, copilul celor doi şi fratele soţului. O tânără de 22 de ani, însărcinată in 12 săptămani, a fost rănită uşor în incident şi a ajuns la Spitalul Judeţean Focşani, dar a refuzat internarea.

În conflictul din Focşani au fost folosite topoare, cuţite şi bâte.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

Observator » Stiri sociale » Cei doi bărbaţi căutaţi după MĂCELUL de la Focşani, suspectaţi că au omorât cu topoare patru oameni, au fost prinşi