Antena Meniu Search
x

Cel mai citit poet de limbă spaniolă este un argeșean. Cărțile lui Mihai Gane sunt în topurile din Spania, Columbia și Mexic, dar în librăriile din țară sunt de negăsit

Semnează cu numele Miguel, dar îl cheamă Mihai, are 29 de ani şi e cel mai citit poet din toate ţările vorbitoare de limbă spaniolă. Locuieşte la Madrid dar îşi trage seva din Lereşti, Argeş. E locul în care se întoarce mereu ca să pună pe hârtie fiecare nouă carte care ajunge apoi să se vândă ca pâine caldă în Spania şi America Latină. În România însă, niciuna dintre cele cinci cărţi ale sale nu a fost publicată încă. 

de Redactia Observator

la 24.12.2022, 19:39

Vezi și

E weekend la Madrid și Mihai își ia porția zilnică de inspirație. 

Mihai Gane: Eu scriu despre lucrurile astea, înțelegi, majoritatea persoanelor sunt și personaje. Mă inspir din lume, din oameni. 

În Spania e cunoscut ca Miguel Gane și e cel mai citit poet din toate țările vorbitoare de limbă spaniolă, din America Centrală și de Sud, până-n Europa. 

Mihai Gane: Se împlinesc toate circumstanțele de a scrie în castellană, pentru că gândesc, trăiesc, simt în spaniolă. Când cunosc pe cineva nou și îi spun că sunt român și poet, nu înțelege nimic. 

Pe acelaşi subiect

În Spania, se publică peste 80.000 de cărți anual și doar 5% se vând in mai mult de 500 de exemplare. Mihai a trecut de ordinul sutelor de mii. 

Mihai Gane: Nu mă așteptam, nu ai cum să te aștepți la un succes așa.

Cum a început povestea lui Mihai Gane

Povestea lui de succes a început în liceu. Sosise de câțiva ani în Spania când și-a făcut un blog ca să-și publice poeziile. O angajată de la cea mai mare editură din lume l-a găsit, citit și iubit din prima. Și i-a propus să publice o carte împreună. 

Mihai Gane: A avut un succes foarte mare, adică multe ediții în foarte scurt timp, are undeva la 20 de ediții în prezent. În 2018 m-au publicat în Columbia, după a venit Mexic, Argentina, Costa Rica. 

După șapte ani, patru cărți de poezie şi un roman de inspiraţie românească mai târziu, Mihai se menține în top 3 cei mai vânduți scriitori din Spania. 

Mihai Gane, scriitor: Fiecare carte are un suflet independent. Una este despre violență de gen, alta e poezie erotică, alta vorbește despre migrație. 

Viața lui e un permanent turneu. Lansări, sesiuni de citit şi întâlniri cu publicul pe mai multe continente. O singură mâhnire are. 

Mihai Gane: Nu înțeleg de ce nu sunt tradus în română, având în vedere vânzările și în același timp sunt și un pic dezamăgit pentru că bunica mea nu poate să aibă o carte în română.

În poeziile lui e o bogăție aparte, o îmbinare între două lumi și două identități pe care a reușit – deși cu greu – să le împace. Avea 9 ani când a sosit în Spania. Și la fel ca toți românii, a fost primit și privit cu suspiciune. 

Mhai își găsește inspirația în satul copilăriei

Semnează sub nume spaniol, s-a adaptat cu totul și de aici probabil și succesul lui. Dar esența a rămas în satul copilăriei. Ca să se încarce, Mihai revine acasă, la țară, de câteva ori pe an. Să ia la pas munții și satul, să facă baie în râu, apoi ia o hârtie, un creion și începe să scrie, mereu de mână. 

Mihai Gane: Aici la Lerești am născut majoritatea conceptelor cărților pe care le-am scris. Dacă ar trebui să descriu paradisul, pentru mine paradisul e Lerești. Dealurile de aici le știu ca pe tatăl nostru. 

Jumătate dintre ei, ca el, plecați peste granițe. Destinul lor e destinul satului. Iar aici, bunicile îl așteaptă în poartă mereu. Au aflat cât de mare e abia în vară, când a fost numit cetățean de onoare al comunei. 

Natalia Caplan, mătușa lui Mihai: De abia aşteptăm sa vina acasă, ne întâlnim, mai jucăm remi, ne plimbăm.

Mirela Caplan, bunica lui Mihai: Mă mândresc cu el, toată lumea de aici mă felicită aici în Lerești care mai de care. 

E simplitatea si bunătatea de care Mihai are nevoie din când în când. Iar când se va întoarce la Madrid, o va face ca de obicei: cu muștar de Argeș în bagaj și o nouă idee de carte născută la sat, la poalele muntelui românesc, dar într-o limbă străină.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-aţi vaccinat sau urmează să vă vaccinaţi împotriva rujeolei?

Observator » Stiri sociale » Cel mai citit poet de limbă spaniolă este un argeșean. Cărțile lui Mihai Gane sunt în topurile din Spania, Columbia și Mexic, dar în librăriile din țară sunt de negăsit