Cele două ucigaşe de bebeluşi din Gorj vor fi supuse unor examene psihologice
La câteva ore după ce o elevă de liceu recunoştea că şi-a incendiat bebeluşul, poliţiştii gorjeni aveau parte de un caz tras parcă la indigo. De această dată vorbim de o femeie de 42 de ani, mama unui copil de zece ani

Procurorii au decis ca atât fata de 17 ani şi femeia de 42 de ani să fie internate la secţia de psihiatrie. Medicii trebuie să stabilească dacă aveau sau nu discernământ când au comis ororile.
Dacă se va dovedi că şi-au premeditat faptele cu bună ştiinţă, amândouă riscă 20 de ani de închisoare. Pentru că este minoră, eleva ar putea face doar jumătate din pedeapsă. În timp ce fata a recunoscut că şi-a ucis bebeluşul, în cazul femeii de 42 de ani, anchetatorii trebuie să stabilească dacă acesta s-a născut viu.
Mai ales că mama şi-a schimbat de câteva ori declaraţia. Necropsia, care ar putea fi gata într-o săptămână, va scoate la iveală adevărul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰