Observator » Ştiri sociale » Concediu aglomerat la malul mării. Cearceafurile acaparează atât de mult nisipul, încât ajung până în buza mării

Concediu aglomerat la malul mării. Cearceafurile acaparează atât de mult nisipul, încât ajung până în buza mării

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 23.07.2018, 16:26 | Modificat la 23.07.2018, 17:13

Nici că stau unii lângă alţii, înghesuiţi pe plajă. S-au obişnuit deja cu aglomeraţia. Aşa se face că şezlongurile, cearceafurile sau saltelele acaparează atât de mult nisipul, încât ajung până în buza mării.

Pentru că vor să se bucure din plin de un concediu la malul mării, turiştii nu mai ţin cont de nimic. Nici că stau unii lângă alţii, înghesuiţi pe plajă. S-au obişnuit deja cu aglomeraţia. Aşa se face că şezlongurile, cearceafurile sau saltelele acaparează atât de mult nisipul, încât ajung până în buza mării. Asta deşi legea este clară: trebuie să existe un spaţiu de câţiva metri între şezlonguri şi apă. Astfel încât, la nevoie, salvamarii să poată interveni nestingheriţi.