Afacerea cu gust de odinioară a unei familii din Vrancea. Delicatesele se vând cu 90 de lei/kg
Urmărește ObservatorNews pe Discover
A lăsat în urmă un loc de muncă sigur într-un spital din Italia şi s-a întors în România pentru a începe o viaţă cu totul diferită. Marcela Pricop, o fostă asistentă medicală la Terapie Intensivă, a schimbat halatul alb pe munca la fermă, într-o localitate din Vrancea. Fără experienţă în procesarea laptelui, a învăţat singură să facă iaurt, chefir şi caşcaval, iar astăzi administrează un punct gastronomic local unde turiştii pot gusta preparate proaspete din propria gospodărie. Drumul nu a fost lipsit de obstacole, iar birocraţia din România a făcut-o să se gândească inclusiv la o nouă plecare în străinătate.
A plecat din România în 2004, din Valea Jiului despre care spune că "murea încet şi sigur", şi a ajuns asistent medical într-o secţie de terapie intensivă din Italia. Avea un loc de muncă pe perioadă nedeterminată, şi un sistem care îi oferea stabilitate. După mai bine de un deceniu, Marcela Pricop a ales însă drumul invers, spre România.
Aici a luat-o aproape de la zero, alături de soţul său, cu o fermă, câteva animale şi multe încercări. A învăţat singură să transforme laptele în iaurt, chefir şi caşcaval, iar mai târziu a dus ideea până la capăt: de la ceea ce produce în gospodărie direct în farfuria celui care îi trece pragul. Astăzi, punctul gastronomic pe care îl administrează în Vrancea încearcă să ofere nu doar mâncare, ci gustul unei gospodării adevărate.
A plecat din Valea Jiului în Italia şi a ajuns să lucreze la ATI
Povestea începe cu mult înainte de fermă. În România, Marcela Pricop lucrase în sistemul medical, la un cabinet de medicină de familie. În 2004, lipsa perspectivelor din Valea Jiului a împins-o să caute un loc de muncă în Italia. Ajunsă acolo la sfârşitul lunii iulie, nu a putut începe imediat activitatea, deoarece România nefiind încă membră a Uniunii Europene, trebuia să îndeplinească formalităţile profesionale şi să susţină un examen de limbă. Nu a aşteptat însă cu mâinile încrucişate.
"Am plecat pentru că locuiam în Valea Jiului şi era deja o zonă care murea încet şi sigur. Când am ajuns în Italia, locul de muncă îmi era asigurat, dar nu puteam să încep până nu eram înscrisă în colegiul profesional şi nu dădeam examenul de limbă. Am ajuns la sfârşitul lunii iulie şi a trebuit să aştept până în septembrie, pentru că august era luna concediilor. Dar eu nu puteam să stau acasă şi să nu fac nimic, aşa că m-am dus la spital şi am întrebat dacă pot face voluntariat, inclusiv pentru că aşa puteam să învăţ mai repede limba. Am ajuns de la cabinetul unui medic de familie direct într-o secţie de terapie intensivă, o schimbare de la cer la pământ, dar a fost o secţie din care am învăţat foarte multe şi nu regret nicio secundă", povesteşte Marcela Pricop pentru Agerpres.
De ce a renunţat la un loc de muncă sigur în Italia pentru a se întoarce în România
Anii petrecuţi în Italia au însemnat o profesie, stabilitate financiară, dar şi o experienţă personală care avea să cântărească în decizia de revenire în ţară. Întoarcerea nu a fost bruscă. Între 2012 şi 2014, după mai multe sarcini pierdute şi apoi naşterea fiului său, centrul vieţii familiei s-a mutat treptat spre România.
Marcela îşi aminteşte şi felul în care sistemul italian a protejat-o atunci când, fiind angajată în terapie intensivă şi având o sarcină considerată cu risc, a fost îndepărtată din mediul profesional cu potenţial periculos. Renunţarea definitivă la un contract de muncă pe perioadă nedeterminată nu a fost însă o hotărâre uşoară.
"Era greu să spui "gata, mă întorc", când plecai de la un contract de muncă pe perioadă nedeterminată şi nu aveai siguranţa a ceea ce vei găsi acasă. Am trecut printr-o perioadă destul de lungă, între 2012 şi 2014, până când a venit Robert pe lume. Eu lucram într-o secţie de terapie intensivă, unde existau riscuri biologice, iar în momentul în care rămâneai însărcinată, erai îndepărtată din acel mediu. În cazul meu, sarcina era deja considerată cu risc şi m-au trimis acasă, spunându-mi să fac toate documentele necesare şi să încerc să duc sarcina la capăt. Contractul meu din Italia s-a încheiat în 2016, iar de atunci a început, practic, o altă etapă a vieţii noastre", spune aceasta.
Acasă, soţul său, Marcel, făcuse deja primii paşi spre o fermă. În 2013, familia accesase un proiect destinat tinerilor fermieri, în valoare de 40.000 de euro, prin care a cumpărat un tractor şi a extins suprafaţa de teren lucrată. Pentru Marcela, însă, agricultura şi procesarea laptelui erau încă o lume nouă.
Cum a învăţat singură să facă iaurt, chefir şi caşcaval din laptele produs la fermă
În 2017, după ce a început să se uite mai atent la cifrele fermei, a ajuns la concluzia că simpla producţie de lapte şi brânză nu era suficientă. Dacă familia urma să trăiască din ceea ce producea, materia primă trebuia valorificată mai bine.
Nu o pasiune veche pentru brânzeturi a adus-o în acest punct, recunoaşte ea, ci necesitatea. A început să citească, să caute informaţii şi să experimenteze. Negăsind în România cursurile de specializare pe care le căuta, a apelat inclusiv la informaţii în limba italiană şi la un forum unde erau explicate tehnic procesele de transformare a laptelui. Au urmat primele încercări cu iaurt şi chefir. Unele au reuşit, altele au ajuns mâncare pentru animalele din gospodărie. Cel mai încăpăţânat produs s-a dovedit caşcavalul.
"În 2017 am tras linie şi i-am spus soţului meu că nu este suficient ceea ce obţinem şi că trebuie să facem mai mult din laptele pe care îl avem. Am început încet, cu paşi mici, cu puţin iaurt, puţin chefir. Am şi stricat, nu mi-au ieşit toate de la început. Cel mai greu mi-a fost să obţin caşcavalul, el mi-a dat cele mai multe bătăi de cap, dar până la urmă am reuşit, pentru că am început să înţeleg laptele şi ceea ce se întâmplă cu el. Pentru asta am citit foarte mult, am căutat cursuri în România şi, pentru că nu am găsit ceea ce aveam nevoie, am început să caut în italiană, să studiez procesele, fermenţii şi fiecare etapă. Am experimentat mai întâi pentru noi şi, încet-încet, am ajuns la produsele pe care le facem astăzi", povesteşte Marcela.
Marcela a transformat ferma de familie într-un punct gastronomic local
Un nou proiect, depus în 2019 şi aprobat în anul următor, în valoare de 117.000 de euro, a permis familiei să cumpere echipamente pentru fermă şi pentru procesarea laptelui. Dar nici aceasta nu era destinaţia finală. Marcela Pricop îşi dorea să închidă cercul: animalul crescut în gospodărie, materia primă, produsul procesat şi, în cele din urmă, farfuria aşezată în faţa clientului.
Aşa s-a conturat punctul gastronomic local. Principiul după care funcţionează este simplu: lanţul dintre producător şi consumator trebuie să fie cât mai scurt. Nu doar pentru ca banii să rămână la producător, ci pentru ca omul aşezat la masă să ştie cine a făcut brânza, de unde vine laptele, cine a crescut pasărea şi din ce porumb a fost măcinat mălaiul.
"Eu nu am putut să mă opresc la fermă şi la procesarea laptelui. Ideea mea a fost să ajung de la fermă direct la produsul pus în farfurie, să scurtez lanţul cât mai mult. Niciodată nu mi-a plăcut să îmi vând produsul făcut de mine printr-un intermediar. Cred că, dacă vrei să creşti, trebuie ca omul din faţa ta să înţeleagă că tu eşti cel care produce şi că ştii exact ceea ce îi pui în farfurie. La noi, produsele din lapte conţin lapte, sare, fermenţi şi cheag natural. Am văzut prea multă suferinţă în anii în care am lucrat în sistemul medical şi, dacă am ales alt drum, am spus că măcar pot încerca să ofer hrană cât mai simplă şi mai sănătoasă", explică Marcela Pricop.
Mâncarea făcută ca odinioară, secretul prin care încearcă să-i convingă pe turişti să revină
La masă, filosofia aceasta se vede în lucrurile aparent mărunte. Mămăliga nu este făcută din mălai cumpărat de pe raft, ci din porumb dus la moară şi măcinat. Durează mai mult să fiarbă şi cere mai multă răbdare la mestecat, dar tocmai acesta este, spune gazda, gustul pe care omul venit de la oraş nu îl poate reproduce cu aceeaşi uşurinţă acasă.
"Le spun şi celorlalţi care au puncte gastronomice: "nu îi faceţi omului aceeaşi mămăligă pe care şi-o poate face singur în apartament, din făină cumpărată". Noi folosim mălai din porumb dus la moară şi măcinat acolo. Este adevărat că îţi ia mai mult timp, trebuie să fiarbă mai mult, trebuie mestecată, dar gustul este altul. Omul care vine la un punct gastronomic tocmai asta caută, gustul de odinioară şi ceva ce nu mănâncă în fiecare zi acasă. Este uşor să câştigi un client o dată; mai greu este să îl faci să se întoarcă, iar pentru asta trebuie să fii sincer cu ceea ce îi pui în farfurie", spune aceasta.
Cea mai mare parte a materiilor prime folosite vine din propria gospodărie. Laptele şi brânzeturile, ouăle şi carnea sunt produse în fermă, cu excepţia cărnii de viţel, cumpărată de la un crescător din comună. Atunci când nu sunt suficiente ouă, acestea sunt căutate tot în comunitate, de la gospodari. Grâul familiei ajunge la moară şi se întoarce sub formă de făină, iar o parte dintre plantele aromatice sunt cultivate şi uscate în gospodărie. Din fructe se fac dulceţuri şi siropuri - de mure, coacăze sau soc.
Iar experienţa pe care Marcela vrea să o construiască în jurul mesei nu se opreşte la un prânz. A organizat inclusiv evenimente de familie în manieră tradiţională, cu mâncare pregătită în gospodărie şi siropuri făcute în casă în locul băuturilor din comerţ. Planul este ca oferta să se dezvolte tocmai în această direcţie - omul să vină nu doar să mănânce, ci să petreacă timp într-o gospodărie şi să înţeleagă locul din care vine hrana.
"Materia primă - carnea, ouăle, laptele, brânza - vine aproape în totalitate din gospodărie. Excepţia este carnea de viţel, pe care o cumpăr de la un crescător din comună. Dacă rămân fără ouă, caut tot la oamenii de lângă noi, întreb cine are ouă proaspete de vânzare. Avem grâul nostru, îl ducem la moară şi îl măcinăm, avem plante pe care le uscăm noi, iar din fructe facem dulceţuri şi siropuri. Am făcut sirop de mure, de coacăze, de soc şi încercăm să folosim cât mai mult din ceea ce avem aici. Asta cred că trebuie să ofere un punct gastronomic: nu doar o mâncare gătită într-o bucătărie de la ţară, ci ceva care chiar vine din gospodăria în care ai ajuns", afirmă Marcela.
Pentru ea, aceasta este şi diferenţa dintre un punct gastronomic care există doar pe hârtie şi unul care poate deveni o mică destinaţie turistică. Masa trebuie legată de loc, de produse şi, pe cât posibil, de alte experienţe. Vizitatorul nu mai caută doar un obiectiv de bifat, consideră ea, ci motive să rămână câteva ore într-un loc, să vadă, să guste şi să facă ceva.
În Vrancea au fost înfiinţate, în ultimii ani, mai multe puncte gastronomice locale, inclusiv prin proiecte cu finanţare europeană. În practică însă, cele care funcţionează constant şi sunt vizibile pentru turişti pot fi numărate pe degetele unei mâini. Pentru un asemenea loc, deschiderea uşii este doar începutul: continuitatea presupune materie primă, muncă zilnică, promovare, personal şi capacitatea de a crea o experienţă suficient de autentică încât vizitatorul să revină.
Birocraţia din România a făcut-o să se gândească din nou la plecarea în străinătate
Drumul de întoarcere în România nu a fost însă urmat doar de satisfacţii. Dacă munca din fermă nu a speriat-o, birocraţia a făcut-o, uneori, să se întrebe dacă alegerea de a rămâne a fost cea bună. Dosarele adunate pentru proiecte, tranşele de plată, documentele cerute de instituţii şi dificultatea de a face investiţii noi au devenit o povară.
Un alt episod a venit în 2024, când a depus un proiect pentru instalarea unor panouri fotovoltaice, investiţie importantă pentru o afacere în care echipamentele de procesare a laptelui generează facturi de energie de ordinul miilor de lei lunar. Potrivit Marcelei Pricop, proiectul a fost declarat neconform din cauza unui document despre care consideră că ar fi putut fi solicitat ulterior prin clarificări. Experienţa a făcut-o să se gândească din nou la alte variante pentru viitor.
"Sunt momente când te gândeşti dacă nu ar fi mai simplu să pleci din nou. Birocraţia este prea stufoasă. Dacă v-aş arăta câte dosare am pentru cele şase tranşe de plată ale unui singur proiect, aţi înţelege despre ce vorbesc. În 2024 am depus şi un proiect pentru panouri fotovoltaice, pentru că energia electrică a devenit o cheltuială foarte mare de când avem echipamentele de procesare a laptelui, iar proiectul a fost declarat neconform pentru un singur document. Sunt lucruri care te obosesc şi te fac să te gândeşti la alternative, mai ales când tu vrei să investeşti în continuare. Dar am înţeles despre mine că sunt omul pe care îl scoţi afară pe uşă şi se întoarce pe geam. Nu mă las", spune ea.
Ce planuri are familia pe viitor
Chiar şi aşa, planurile continuă. După ce turişti ajunşi la punctul gastronomic au întrebat unde îşi pot încărca maşinile electrice, Marcela a început demersurile pentru instalarea unei staţii de încărcare. Este un detaliu aparent îndepărtat de lumea mămăligii la ceaun şi a brânzei făcute în gospodărie, dar care spune ceva despre felul în care vede viitorul afacerii: tradiţia nu trebuie conservată într-o fotografie, ci făcută accesibilă omului de astăzi.
Marcela Pricop spune că dezvoltarea unui asemenea loc nu poate fi separată de dezvoltarea turistică a întregii zone. Un punct gastronomic poate oferi prânzul, dar turistul are nevoie şi de obiective de vizitat şi de activităţi care să îl facă să rămână. În opinia sa, producătorii, administraţiile şi organizaţiile de promovare turistică ar trebui să lege între ele monumentele istorice, gospodăriile, producătorii locali şi experienţele rurale.
"Eu cred că, atunci când ai un punct gastronomic, trebuie să te gândeşti şi la alte activităţi pe care le poţi oferi. Omul nu vine într-o zonă doar să vadă un monument, să mănânce şi să plece. Vrea să aibă o experienţă, să mai facă ceva, să vadă cum se produce, să descopere locul. Dar nu poţi face toate acestea de unul singur, pentru că este foarte multă logistică şi ai nevoie de oameni. Cred că şi autorităţile ar trebui să se implice mai mult, astfel încât toate lucrurile pe care le avem în zonă să fie legate într-o experienţă pentru turist", spune Marcela Pricop.
În această vară, familia a participat şi la un eveniment organizat la Sibiu, unde producători, meşteşugari şi puncte gastronomice au fost reuniţi într-un spaţiu dedicat tradiţiilor. Pentru Marcela, faptul că oamenii au rămas la mese chiar şi pe ploaie, pentru a gusta mâncarea pregătită acolo, a fost încă o confirmare că interesul pentru produse autentice există atunci când acestea sunt puse în valoare.
Iar acesta este, poate, cercul complet al unei poveşti începute cu un bilet spre Italia. Marcela Pricop a plecat pentru că acasă nu mai vedea suficiente perspective şi s-a întors dintr-o ţară în care avea un loc de muncă sigur pentru a învăţa o meserie cu totul nouă. A trecut de la terapie intensivă la fermă, de la laptele pe care nu ştia cum să îl transforme la caşcavalul care i-a dat luni de încercări, de la primele investiţii la un punct gastronomic în care încearcă să pună în farfurie cât mai mult din ceea ce familia produce.
Şi, deşi hârtiile şi obstacolele au făcut-o să se gândească uneori din nou la plecare, deocamdată planurile sale sunt tot aici: o staţie de încărcare pentru maşinile turiştilor, mai multe activităţi în gospodărie, mai multe produse şi o experienţă care să îi facă pe oameni să revină.
Pentru că, după două decenii de la prima plecare, încăpăţânarea de a continua pare să fi devenit parte din afacere: dacă o scoţi pe uşă, spune Marcela, intră pe geam.
Cât costă produsele de la ferma Marcelei
Produsele lactate obţinute din lapte de capră sunt comercializate la preţuri cuprinse între 40 şi 90 de lei pe kilogram, potrivit listei publicate pe site-ul Căpriţele lui Robert, proiect din care face parte şi familia Marcelei Pricop.
Un kilogram de telemea de capră costă 60 de lei, caşcavalul se vinde cu 70 de lei pe kilogram, iar caşcavalul afumat ajunge la 75 de lei. Pentru urda dulce, clienţii plătesc 40 de lei pe kilogram, în timp ce brânza maturată costă 70 de lei, iar brânza tare de capră, cel mai scump produs din listă, ajunge la 90 de lei pe kilogram.
În ofertă se regăsesc şi iaurtul şi chefirul produs în casă, fiecare la preţul de 12 lei pentru o jumătate de litru, dar şi laptele proaspăt, comercializat cu 12 lei litrul.
