Conducerea penitenciarului din Gherla interzice vizitele din partea rudelor venite recent din Italia
Autorităţile din marile oraşe se pregătesc în lupta cu coronavirusul! În afară de măsurile luate la nivel central, se mai iau unele pe plan local.
- DSP Alba a amendat persoanele care nu au respectat izolarea.
- Penitenciaru lGherla interzice vizitele rudelor venite din Italia.
Autorităţile din marile oraşe se pregătesc în lupta cu coronavirusul! În afară de măsurile luate la nivel central, se mai iau unele pe plan local.
De exemplu, la Timişoara s-a decis ca la liceul în care trei elevi au fost infectaţi cu coronavirus, cursurile să fie suspendate timp de două săptămâni. Deşi, din cei trei elevi, doar unul a mai rămas în spital, o fată de 15 ani.
La Cluj, pe lângă faptul că Universitatea de Medicină şi Farmacie, la fel ca şi în alte oraşe, îşi ţine cursurile online, şi conducerea Pentenciarului Gherla a luat măsuri.
Conducerea penitenciarului de maximă siguranță din Gherla a luat decizia de a interzice vizitele de la rudele deținuților, dacă în ultima lună aceștia au călătorit în țări care au confirmat cel puțin un caz de COVID 19.
Mai mult decât atât, nu au acces la vizite în penitenciar nici cei care doar au intrat în contact cu persoane care au călătorit în țări afectate de coronavirus, dar nici cei care prezintă simptomele specifice acestui virus. Totul se bazează însa pe încredere, astfel că vizitatorii vor completa la intrare o declarație pe proprie răspundere.
Între timp însa, crește numărul celor care deși ar fi trebuit să fie în autoizolare la domiciliu, se plimbă fără nicio grijă printre oameni.
Cei de la DSP Alba au amendat cu câte 20.000 de lei patru persoane care nu au respectat perioada de 14 zile de izolare. Trei dintre cei amendați erau membrii ai aceleași familii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰