Contrabanda ia amploare la frontierele României
Contrabanda ia amploare la frontierele României. La graniţa cu Ucraina, pentru transporturile ilegale de ţigări sunt folosiţi copii de 10 ani, cai dresaţi şi aparate de zbor neidentificate. Datele îngrijorătoare au fost prezentate la forumul organizat de Intact Media Group.
Contrabanda ia amploare la frontierele României. La graniţa cu Ucraina, pentru transporturile ilegale de ţigări sunt folosiţi copii de 10 ani, cai dresaţi şi aparate de zbor neidentificate. Datele îngrijorătoare au fost prezentate la forumul organizat de Intact Media Group pe tema managementului frontierelor. Prezent la dezbateri, ministrul Finanţelor a anunţat că Guvernul pregăteşte transferul Direcţiei Generale a Vămilor în subordinea sa directă.
România pierde în fiecare an miliarde de euro din cauza contrabandei, în special a celei cu ţigări. Cea mai grea misiune a autorităţilor este la frontiera cu Ucraina.
Pentru a stopa acest fenomen, autorităţile atrag atenţia că vămile şi frontierele au nevoie de investiţii masive.
La forumul organizat de Intact Media Group pe tema managementului frontierelor, Eugen Teodorovici a anunţat că este gata proiectul de ordonanţă prin care vămile vor fi trecute, din subordinea ANAF, sub autoritatea directă a ministrului Finanţelor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰