Meniu
Search
x
Video

Coşmar Residence: Au dat 200.000-250.000 de euro pentru o casă într-un cartier ce se voia a fi de lux. Condiţii de sat, la marginea oraşului Brăila

De Adrian Obreja la 16.05.2022, 14:51

Continuăm astăzi seria Coşmar Residence cu un nou reportaj marca Observator. V-am arătat până acum zeci de situaţii în care tinerii proprietari care visau la casa mult dorită, s-au trezit de fapt într-un coşmar. Visele au fost alimentate de dezvoltatorii care vindeau, de fapt, doar promisiuni. La fel se întâmplă şi într-un cartier al Brăilei, unde de 15 ani, locuitorii aşteaptă utilităţile promise. 

Reclamă

Aşadar, condiţii de sat, la marginea oraşului. Asta trebuie să îndure locuitorii cartierului Minerva din Brăila care de ani de zile stau fără apă şi canalizare. Nici măcar curentul electric nu a ajuns acolo.

Reclamă

Condiţii de sat la marginea oraşului Brăila

Oamenii an de an trimit sesizări, fac petiţii, semnează cu toţii aceste petiţii şi cer autorităţilor să intervină acolo, fiind domeniul public. Dar sunt amăgiţi sau li se fac doar promisiuni că lucrările vor fi cuprinse în bugetul de anul viitor şi tot aşa. De peste zece ani străzile sunt în stadiu de şantier. Nu există asfalt pe 3-4 străzi, iluminat public, noaptea fără lanternă sau farurile maşinii poţi circula, oamenii şi-au pietruit străzile.

Primăria spune că a început lucrări în mai multe zone din oraş şi că vor fi făcute şi aici dar nu se ştie când, pentru că s-a decis să înceapă lucrările în ordinea înfiinţării cartierelor. Acesta nu este unul foarte vechi. 

Pe acelaşi subiect

O ambulanţă se poate strecura pe străduţele astea, dar o maşină de pompieri în niciun caz, nu există nici hidranţi în zona respectivă. Iar problema blocului e una cât se poate de simplă, după ce oamenii au cumpărat terenuri în zona respectivă, care se prezenta ca fiind una viitoare rezidenţială, s-au trezit cu un şantier în faţă.

Pe şantier a apărut un bloc de şase etaje, dezvoltatorul nu a făcut suficiente locuri de parcare pentru toţi din bloc, cei care nu au loc parchează pe această străduţă îngustă.

Sunt case care valorează 200.000-250.000 de euro. 

Prin ce trebuie să treacă proprietarii care au fost amăgiţi de dezvoltatorii imobiliari, vedeţi luni seară într-un nou episod din seria de reportaje Coşmar Residence.

Reclamă

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citește și
Coșmar Residence: Pățaniile românilor care s-au mutat în cel mai mare "dormitor" al Bucureștiului. Blocuri noi și condiții ca la țară
Exclusiv Observator• pe 20.06.2022 la 19:51
Coșmar Residence: Pățaniile românilor care s-au mutat în cel mai mare "dormitor" al Bucureștiului. Blocuri noi și condiții ca la țară
Coșmar Residence: Pățaniile românilor care s-au mutat în cel mai mare "dormitor" al Bucureștiului. Blocuri noi și condiții ca la țară
recomandari pe a1.ro
Cine e tânăra care l-a cucerit pe Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii. Cum arată iubita ispitei din Thailanda

Cartierul în care apartamentele costă 40.000 de euro, dar nu există școli. Părinții își irosesc viața pe drumuri, zi de zi
Exclusiv Observator• pe 15.06.2022 la 17:44
Foto
Cartierul în care apartamentele costă 40.000 de euro, dar nu există școli. Părinții își irosesc viața pe drumuri, zi de zi
Cartierul în care apartamentele costă 40.000 de euro, dar nu există școli. Părinții își irosesc viața pe drumuri, zi de zi
PARTENERI
Margherita de la Clejani, condamnată definitiv. Ce pedeapsă a primit după ce a condus drogată și a făcut accident. Exclusiv
Fanatik.ro

Locul din România unde găsești "Gura de Rai". Zona e una secretă, cu puteri paranormale: nu mai simți oboseala și ești învăluit de energie pozitivă / FOTO
spynews.ro

Marii fugari ai României. Cât de departe sunt și ce spun autoritățile că fac pentru aducerea celor 19 în țară
libertatea.ro

Horoscopul zilei de 1 iulie 2022. Leii au de luat o decizie importantă. Află ce se întâmplă cu zodia ta
CaTine

Porecla stranie primită de Shakira din partea prietenilor lui Pique: „Toți o știau așa”
GSP

Lacul supranumit Laguna albastră a României. De ce este comparat cu Maldive VIDEO
Ziare.com

Astronomii au găsit un Super-Pământ pe care ar putea exista forme de viață. Unde se află planeta inedită
Useit

GALERIE FOTO | Pensiune din Vâlcea, închisă temporar de ANPC. Ce nereguli au fost identificate
Wall Street

Brownie fără coacere din doar două ingrediente
Hello taste
Brownie fără coacere din doar două ingrediente
Brownie fără coacere din doar două ingrediente
IGPR: Percheziții în București și în 12 județe într-un dosar de delapidare. Prejudiciul: 23 de milioane de lei
9am

Povestea elevului care a dat lovitura la Evaluarea Națională! Vasile Amăriuței vrea să urmeze cursurile Liceului de Informatică “Grigore Moisil” din Iași
bzi.ro

Kerem Bürsin și Álvaro Morte din “La casa de papel” au fost fotografiați în cadrul unei întâlniri de afaceri. Despre ce este vorba
tvhappy.ro

De ce are nevoie fiecare semn zodiacal în săptămâna 11-17 iulie
Kudika

Lumea în 2040. Cinci scenarii majore
money.ro
Lumea în 2040. Cinci scenarii majore
Lumea în 2040. Cinci scenarii majore
Mai ai prin pod așa ceva? Iată cât valoreză un pick-up pe care toți românii îl aveau în anii `70
redactia.ro

RECOMANDĂRI
Război Rusia - Ucraina, ziua 127
Update

Război Rusia - Ucraina, ziua 127 LIVE TEXT. Vladimir Putin denunţă "ambiţiile imperiale" ale NATO. Ucraina încetează relaţiile diplomatice cu Siria

Război Rusia - Ucraina, ziua 127.  Preşedintele rus, Vladimir Putin, a denunţat, miercuri, "ambiţiile...

Publicat la ora 06:53
Război Rusia - Ucraina, ziua 127 LIVE TEXT. Vladimir Putin denunţă "ambiţiile imperiale" ale NATO. Ucraina încetează relaţiile diplomatice cu Siria
Un marfar din Ucraina a deraiat pe o cale ferată din Iaşi
Video

Un marfar din Ucraina a deraiat pe o cale ferată, recent reabilitată, din Iaşi. 7 stâlpi de electricitate au fost puşi la pământ

Publicat la ora 07:43
Un marfar din Ucraina a deraiat pe o cale ferată, recent reabilitată, din Iaşi. 7 stâlpi de electricitate au fost puşi la pământ
Valul de aer cald din Africa a făcut prima victimă în România. Un bărbat a murit pe stradă, în mijlocul zilei, la Satu Mare

Publicat la ora 08:00
Valul de aer cald din Africa a făcut prima victimă în România. Un bărbat a murit pe stradă, în mijlocul zilei, la Satu Mare
Scandal uriaş într-o comună din Prahova, după ce un ales a venit beat pulbere la şedinţa de Consiliu: "Nu există aşa ceva!"

Publicat la ora 07:59
Scandal uriaş într-o comună din Prahova, după ce un ales a venit beat pulbere la şedinţa de Consiliu: "Nu există aşa ceva!"
CITEȘTE PE A1.ro
Mama lui Robert Glință a răbufnit după ce ministrul Sportului nu menționat nimic despre prestația fiului său la Budapesta

Toboșarul Travis Barker este spitalizat. Soțul lui Kourtney Kardashian are probleme grave din cauza unei erori medicale

BREAKING NEWS

De ce s-au retras rușii de pe Insula Șerpilor, situată 45 de km de România: ce au auzit românii din...

De ce s-au retras rușii de pe Insula Șerpilor, situată 45 de km de România: ce au auzit românii din Sulina