Crime ODIOASE comise de moldovence! Detaliile MORBIDE par desprinse din filmele de GROAZĂ! Cine şi-ar închipui că o femeie e în stare de AŞA CEVA?
Autorii celor mai multe crime petrecute la Iaşi în ultimii ani au fost bărbaţi. Anchetatorii moldoveni s-au confruntat însă şi cu cazuri de crime cu sânge rece ale căror făptaşi au fost femeile, cazuri unul mai odios decât celălalt.
Autorii celor mai multe crime petrecute la Iaşi în ultimii ani au fost bărbaţi. Anchetatorii moldoveni s-au confruntat însă şi cu cazuri de crime cu sânge rece ale căror făptaşi au fost femeile, cazuri unul mai odios decât celălalt.
Şi-a omorât amantul şi i-a ascuns cadavrul, ajutată chiar de iubit
Unul dintre cele mai mediatizate cazuri de crimă la Iaşi a avut loc în anul 2007, autoarea asasinatului fiind Alina Horeanu, pe vremea aceea studentă a Facultăţii de Economie şi Administrare Afacerilor de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.
Tânăra avea un iubit, Vlad Scurtu, însă în acelaşi timp întreţinea relaţii şi cu un om de afaceri din Botoşani, care era căsătorit.
Daniel Mancaş avea un copil, iar soţia sa era însărcinată din nou. Relaţia sa cu Alina dura deja de câteva luni, după ce o cunoscuse pe internet. Ştia de existenţa lui Vlad Scurtu, însă fata îi spusese că sunt verişori.
În realitate, Vlad ştia că Alina se iubeşte cu omul de afaceri botoşănean. Fusese un comun acord între cei doi, hotărând împreună să profite de situaţia materială foarte bună a lui Mancaş.
Pe 9 februarie 2007, în ziua crimei, afaceristul Daniel Mancaş venea la Iaşi, spunând familiei sale că merge în localitatea Leţcani de lângă oraş, pentru a cumpăra piese de schimb pentru maşină.
A mers în apartamentul amantei sale, unde se afla şi Vlad Scurtu. După o discuţie foarte aprinsă cu tânăra, Mancaş a vrut să plece din locuinţă. A fost imediat împiediat de iubitul fetei, care până la acel moment a stat ascuns în altă cameră.
S-a năpustit asupra afaceristului pulverizând înspre acesta cu spray lacrimogen. Ulterior, l-a înjunghiat. A fost ajutat de Alina Horeanu să ducă la bun sfârşit crima. S-a stabilit ulterior că victima fusese ucisă cu 30 de lovituri de cuţit. Vlad Scurtu a chemat după omor alţi doi prieteni, Daniel Brăescu şi Alexandru Stan, care l-au ajutat să scape de cadavru. Trupul lui Mancaş a fost îngropat într-o pădure din judeţul Suceava şi găsit abia după ce asasinii au recunoscut fapta la audieri.
Şi-a ucis soţul de la o înjurătură
Un alt caz de crimă intens mediatizat în oraşul celor şapte coline a fost cel al femeii care, în ianuarie 2017, şi-a ucis soţul în bucătărie, urma unei discuţii în contradictoriu.
Carmen Paraschiva Presnac, de 36 de ani, este judecată acum pentru omor, după şi-a ucis bărbatul cu o lovitură de cuţit în inimă. Potrivit anchetatorilor, Carmen şi Gabriel Presnac, cel din urmă de 38 de ani, erau căsătoriţi de 12 ani, aveau un copil de 9 ani, iar de 2 ani locuiau împreună într-un imobil de pe strada Cărămidari, din cartierul Galata şi aveau un copul de 9 ani.
În urma tragediei, micuţul a ajuns în grija statului.
Cei doi trăiau din mila enoriaşilor care mergeau la o biserică din cartierul Nicolina. Datele adunate de anchetatori relevă că soţii Presnac erau consumatori de băuturi alcoolice, conflictele verbale, de multe ori sfârşindu-se violent erau la ordinea zilei.
Pe la începutul lunii ianuarie, cei doi au fost vizitaţi de proprietarul apartamentului în care stăteau şi de încă o persoană. Au băut împreună patru litri de vin, iar spre dup-amiază, femeia s-a retras în bucătărie, pentru a găti.
În timp ce tăia o ceapă, Gabriel Presnac a dat buzna în bucătărie peste soţia sa, înjurând-o. Aflată sub influenţa alcoolului şi foarte furioasă, femeia i-a înfipt un cuţit direct în inimă.
Ulterior, când şi-a dat seama de ce făcuse, a încercat să îi acorde primul ajutorul bărbatului, punând un prosop peste rană şi cerând ajutorul musafirilor.
Lovitura s-a dovedit însă a fi fatală, iar medicii ajunşi la faţa locului nu au mai putut decât să constate decesul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰