Antena Meniu Search
x

Cureaua - accesoriu basic sau opțional în ținutele masculine?

Chiar dacă de multe ori nu este considerată un accesoriu important într-o ținută, cureaua este elementul care exprimă stilul și personalitatea persoanei care o poartă.

Cum alegi cureaua potrivită în funcţie de ţinută
Alegerea potrivită a curelei - Pexels

Chiar dacă de multe ori nu este considerată un accesoriu important într-o ținută, cureaua este elementul care exprimă stilul și personalitatea persoanei care o poartă. În garderoba masculină, mai mult decât în cazul femeilor, cureaua este unul dintre obiectele vestimentare de bază. Află cum să alegi cureaua potrivită, dar și care sunt regulile de bază de purtare!

Din fericire, găsim o gamă variată de modele de curele, însă decizia de a cumpăra cureaua potrivită trebuie luată în funcție de mai multe criterii. Curea elegantă, sport, casual, ce model, lat sau subțire, dar și ce culoare ? Iată ce trebuie să știi!

Cum alegi o curea potrivită

De regulă, lungimea curelei este trecută în inci sau centimetri. Mărimea acesteia trebuie să corespundă abdomenului inferior, iar pentru a învăța să citești corect o etichetă, trebuie să știi faptul că mărimea enumerată pe etichetă înseamnă distanța dintre catarama curelei până la gaura din mijloc, locul unde se închide cureaua.

  • Cum alegi o curea formală? Cureaua formală este mai exact accesoriul care se poartă la costum ori la o ținută elegantă aleasă cu atenție. Lățimea curelei trebuie să fie cuprinsă între 2,5 cm și 3,5 cm, iar nuanțele recomandate sunt: negru, maro ori o altă nuanță neutră. Textura materialului curelei formale, dar și culoarea trebuie să se potrivească cu materialul și culoarea pantofilor.

  • Cum alegi o curea casual? Pentru acest model sunt permise mai  multe combinații de ținute. O curea casual vine cu o lățime variată. Dacă pentru o pereche de pantaloni tip cargo poți purta o curea îngustă cu o dimensiune între 1,5 și 2,2 cm, pentru o pereche de pantaloni lejeri de vară ai putea alege o curea mai groasă sau una împletită din piele. În cazul ținutelor casual, regula de asortare a materialelor și culorilor nu trebuie neapărat respectată.

Top 3 reguli de purtare a curelei

  • Pentru o ținută casual business se poartă întotdeauna curea pentru costum. Ținutele business impuse la birou, dar care nu sunt neapărat formate dintr-un costum au întotdeauna nevoie de o curea pe măsură. Nu sunt recomandate curele uzate deoarece acestea nu vor scoate în evidență în mod pozitiv ținuta.

  • Curelele pentru costum trebuie să aibă catarama potrivită. O ținută elegantă trebuie să fie accesorizată cu o curea mică și simplă, foarte bine aranjată. Se potrivesc și cataramele micro ajustabile, însă nu sunt recomandate cataramele cu plachete inscripționate.

  • Nu se recomandă să porți bretele cu curea. Aspectul final al ținutei nu te va favoriza din cauza faptului că bretelele și cureaua vor forma trei laturi de pătrat în jurul abdomenului. Acest detaliu va crea un efect inestetic.

De asemenea, ține cont de faptul că, dacă pantalonii au fost construiți cu găici, atunci este nevoie obligatoriu de o curea, altfel ținuta va arăta incomplet. Curelele colorate și împletite din piele sunt un accesoriu recomandat doar în cazul ținutelor casual formate din pantaloni scurți și tricou.

Un look impecabil cere atenție la câteva detalii importante așa că nu uita de curea și asortarea ei cât mai corect. Pentru zilele în care vrei să porți o ținută mai lejeră, alege pantaloni sport pentru bărbați comandați de la eTopSport!

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri sociale » Cureaua - accesoriu basic sau opțional în ținutele masculine?