CUTREMUR de 4,1 grade în Vrancea!
Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs miercuri, la ora 05.10, în zona seismică Vrancea, epicentrul fiind în judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP)
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs miercuri, la ora 05.10, în zona seismică Vrancea, epicentrul fiind în judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP)
Seismul s-a produs la o adâncime de 145 de kilometri.
Cele mai apropiate oraşe de epicentru sunt Covasna (36 km), Vălenii de Munte (47 km), Săcele (50 km), Târgu Secuiesc (52 km) şi Sfântu Gheorghe (55 km).
În zona seismică Vrancea au fost înregistrate, în ianuarie, alte şapte cutremure, cu magnitudini între 3,2 şi 4,3 grade pe scara Richter, cel mai puternic dintre acestea, cu epicentrul în judeţul Buzău, fiind înregistrat în 4 ianuarie.
În 22 noiembrie 2014, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,7 grade, fiind cel mai mare ca magnitudine înregistrat în România în ultimii 10 ani. Seismul a fost simţit şi în Bucureşti şi a fost urmat de mai multe replici, care nu au depăşit însă 3,3 grade. Din cauza cutremurului, alimentarea cu energie electrică a fost afectată în mai multe localităţi din judeţul Galaţi.
Tot în Vrancea, la 6 octombrie 2013 a avut loc un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, fiind atunci cel mai mare din ultimii patru ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰