Antena Meniu Search
x

Curs valutar

De când am putea circula cu metroul până la aeroportul Otopeni. Anunţul directorului general al Metrorex

Cine va dori să circule cu metroul până la Aeroportul Internațional Henri Coandă, Otopeni, o va putea face abia începând cu anul 2027, a anunţat directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș. Pe M6 vor circula 12 trenuri, care vor fi cumpărate în perioada următoare.

de Redactia Observator

la 02.05.2023 , 17:45

"Orizontul de timp pentru finalizarea întregii Magistrale 6, nu numai a lucrărilor de structură de rezistență este anul 2027. Anul trecut, pe 8 martie am semnat contractul de structură de rezistență pentru lotul 1. Azi, de Ziua Tineretului, am semnat contractul pentru lotul 2. (...) În perioada următoare va fi lansată, este încărcată în SEAP, documentația pentru lucrările de arhitectură, cale de rulare, instalații electromecanice și curenți slabi, urmând ca până la finalul anului să lansăm și procedura pentru sistemul de automatizare trafic, precum și achiziția a 12 trenuri de metrou, care vor deservi Magistrala 6. Deci orizonul de timp e anul 2027 și ne vom încadra astfel încât să avem o punere în funcțiune cu călători a Magistralei 6", spune Mariana Miclăuș, potrivit Mediafax.

Grindeanu: Am intrat în linie dreaptă

Metrorex a semnat marți contractul ce are ca obiect „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă. (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni). Proiectare şi execuţie lucrări structură de rezistenţă pentru Lotul 1.2: Tokyo - Aeroport Otopeni”, cu Asocierea Gülermak Ağir Sanayi Inşaat Ve Taahhüt A.S.-Somet SA.

Vezi și

"După atâția ani s-a reușit semnarea acestui contract. Cred că se discută de peste 10 ani, poate chiar mai bine, de acest contract. În sfârșit, acest lucru este realizat, cu toate opreliștile din ultimii ani, acea oprire în suspendare a acestui proiect din anul 2021, a fost depășită. Mulțumesc partenerilor japonezi că au avut înțelepciunea să treacă peste sincopele administrative ale Guvernului României din 2021, când acest proiect nu a mai fost considerat o prioritate pentru noi. E bine că, în sfârșit, am intrat în linie dreaptă", spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri sociale » De când am putea circula cu metroul până la aeroportul Otopeni. Anunţul directorului general al Metrorex