Video De ce nu e bine să lucrezi de Sfântul Ilie. Mesajul preotului Valentin Șerban la marea petrecere din Gorj
Zi de mare sărbătoare astăzi - Sfântul Ilie, patron spiritual pentru mulţi români. Mii de localnici şi turişti au participat în Gorj la o mare petrecere câmpenească. Oaspeţii s-au delectat cu dansuri şi mâncăruri tradiţionale, dar au aflat şi de ce este interzis să lucrezi de Sfântul Ilie.
După slujba de la Biserică, localnicii din Polovragi au făcut paradă pe străzi şi i-au chemat la dans pe turişti.
"Nu am mai fost la sărbători așa mari și este foarte frumos. O să dansăm, o să avem program de trei suite, câteva cântece.", spune o fată din ansamblul popular.
"Suntem în port tradițional și ne place, ne mândrim.", adaugă o altă fată.
Sărbatoarea de Sfântul Ilie este una dintre cele mai aşteptate.
Astăzi, de Sfântul Ilie peste 120.000 de români își sărbătoresc ziua de nume. Tradiția spune că nu este bine să muncim, iar timpul este dedicat familiei și credinței.
"Nu e voie să lucrezi, nu e voie să coși, nu e voie să strângi fân, deci absolut nicio muncă. E reprezentativul trăsnetului, al fulgerului, deci astăzi la Sfântul Ilie dacă lucrezi.", menţionează o altă femeie din ansamblu.
"Ne face să fim împreună rugători, mulțumim lui Dumnezeu pentru ploile pe care le revarsă Sfântul Ilie, pentru că știm că el timp de 3 ani și 6 luni a oprit ploaia. Dar pentru că oamenii s-au întors la Dumnezeu ne-a dăruit ploi binecuvântate.", spune Valentin Șerban, preot.
Şi pentru că în zi de sărbătoare nu au lucrat, oamenii s-au înghesuit la bâlciul de Sfântul Ilie care le-a trezit amintiri dulci.
"Așteptam bâlciurile să mâncăm înghețată, să ne dăm cu tiribomba. De mic copil veneam aici la bâlci, era foarte frumos, aceasta era sărbătoarea copilăriei noastre.", mărturiseşte o femeie.
"Îmi aduc aminte de când eram în clasa a 8-a, a 9-a poate, participam cu mare drag la târg şi ne dădeam în tiribombe.", precizează un bărbat.
Sfântul Ilie este considerat aducător de ploi şi ocrotitorul recoltelor.
Reporter corespondent pentru Gorj la Observator Antena 1. Un an de experienţă în jurnalism de actualitate şi reportaje de teren. ➜
