Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video De ce poftim la dulciuri seara târziu. Românii au prins drag de desert, deși medicii avertizează: "Vine la pachet cu dependenţa"

Dacă viaţa ne dă întâmplări amare, avem singuri grijă să ne-o îndulcim. Comandăm din ce în ce mai multe deserturi acasă, arată cele mai noi date ale unei platforme de livrare. Amandina, eclerul şi vafele ne fac cu ochiul la ore interzise, spre disperarea medicilor. 

de Ingrid Tîrziu

la 06.09.2023 , 21:04

Nu ai cum să rezişti! Cu ciocolată, cu fructe, sau frişcă, cu greu refuzăm un desert bun! "Date recente ale unei platforme de livrare arată că o treime dintre români comandă dulciuri între 17 şi 20. Totuşi, 14% dintre comenzi sunt între 21:00 şi 3 dimineaţa, semn că pofta de dulce nu ţine cont de dietă", spune Ingrid Tîrziu, reporter Observator. 

Poftă mare de dulciuri

Spre seară, cofetăriile sunt pline de clienţi de toate vârstele, dornici să şteargă amarul de peste zi. Cireaşa de pe tort rămân tot prăjiturile clasice. "Amandina şi eclerul se află în topul preferinţelor românilor. Piaţa dulciurilor este într-o continuă creştere", spune Elena Şapera, director comercial cofetărie.

Vezi și

La loc de cinste sunt şi vafele. Cu de toate, personalizate pe gustul fiecăruia. "În special seara, adică după ora şapte, când vin la o plimbare sau pur şi simplu pot să comande. Cele care au şi cremă sau conţin tot felul de bezel, îi încântă pe copii, dar avem şi vafele mai fresh, care conţin fructe, frişcă, astfel încât să nu fie atât de dulci. Mie îmi place să fie cu cât mai multe ingrediente",  spune Mihai Dinică, proprietar franciză vafe.

Pe acelaşi subiect

"Preferata mea este cea cu banane şi cu kiwi. Le schimb sătămânal, în funcţie de moodul meu din ziua respectivă. E cam mult, ar trebui să mai reduc cantităţile, dar..", povesteşte un client. "Bomboane, fără un motiv anume, pur şi simplu. Sunt accesibile", este alegerea altcuiva. "Îngheţată! Îmi place gustul şi e vară şi mă răcoreşte!", spune un român.

Explicaţia nutriţioniştilor

Nutriţioniştii au şi o explicaţie pentru pofta de dulce la ore interzise. "Consumul exagerat de dulce vine la pachet cu dependenţa de dulce. S-a dovedit că dulcele stimulează în creier, la nivelul emisferelor cerebrale zonele de recompensă şi atunci cum să nu apelezi la acest ceva bun atunci când te simţi mai trist, mai singur sau ai avut o zi foarte grea. Din păcate, am început să folosim mâncarea pe post de tratament împotriva emoţiilor", explică Laura Ene, medic nutriţionist.

Ingredientele naturale sunt cele care fac diferenţa dintre un desert obişnuit şi o prăjitură cu gust autentic. Preţurile pornesc de la 10-12 lei şi pot ajunge chiar şi la 50 de lei, în cofetăriile artizanale. 

Ingrid Tîrziu Like

Cred că sunt în locul în care mi-am dorit să fiu dintotdeauna: în faţa voastră, vorbind despre oameni şi întâmplările lor.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » De ce poftim la dulciuri seara târziu. Românii au prins drag de desert, deși medicii avertizează: "Vine la pachet cu dependenţa"