Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Declarație amuzantă dată de clientul unei bănci, când i s-a cerut să explice sursa banilor din cont

Test de sinceritate al unui client în declaraţia pe care a completat-o pentru o bancă ce i-a cerut să-şi justifice banii din cont. A spus că îşi va cheltui cei 85.000 de euro în Olanda, pe prostituate şi droguri. Şocaţi şi amuzaţi de răspuns, funcţionarii băncii au dat mailul de la unul la altul, până când povestea a ajuns pe internet şi a devenit virală. 

de Alexandra Marin

la 24.07.2020 , 22:56

  • Declarația clientului și o parte dintre datele lui personale au ajuns pe internet, dintr-o eroare comisă de un angajat al băncii.

"Ţinând cont că este vară şi e perioada concediilor, fiind şi după perioada de carantină, îmi doresc foarte mult să mă distrez, motiv pentru care voi călători în Olanda, unde prostituţia este legală, să f.t nişte prostituate. Probabil că, până în Olanda, voi face acelaşi lucru în Austria şi Germania", este declaraţia pe care un client a trimis-o băncii şi care, mai apoi, a ajuns pe tot internetul. 

Totul a pornit după ce bărbatul a primit o solicitare din partea băncii prin care i se cerea să justifice ce va face cu banii din cont. 

Alin Goga, clientul băncii: Sursa banilor era vizibilă, în urma unui contract de vânzare-cumpărare. Astea sunt normele interne ale băncii. Atunci, da, am fost deranjat poate şi de atitudine. Eu le-am răspuns pe mail, cred că este data, că a văzut acum toată ţara, pe data de 8 iulie şi am fost sunat. Îmi ceruse acea declaraţie şi i-am zis stai că îți trimit declaraţia acum. Şi i-am trimis declaraţia.

Vezi și

Răspunsul omului i-a amuzat pe unii angajaţi ai băncii. 

Unul dintre funcţionari se pare că ar fi de vină că documentul intern, în care se văd şi date cu caracter personal, a ajuns viral pe internet. 

"Din primele indicii, un angajat al băncii a generat incidentul, din neglijenţă. Ca bancă, ne pare rău pentru această eroare și ne cerem scuze pentru greșeala colegului nostru. Este un caz izolat și nu reflectă standardele de siguranţă şi confidenţialitate ale băncii. Ne asumăm public să luăm măsurile care se vor impune și conlucrăm activ cu instituțiile abilitate. Ne cerem scuze în primul rând clientului nostru", a fost mesajul transmis de reprezentanții băncii.

Alin Goga, clientul băncii: Am primit vreo 500 de mesaje, de la cereri de împrumut, până la oferte de persoane ca să vină cu mine în Olanda să ne distrăm. Sunt totuşi nişte probleme pe care ţi le creează. Şi social, şi familiar. 

Până la urmă, bărbatul nu mai vrea să meargă la Amsterdam. Se teme, mai ales că, în urmă cu patru luni, după o călătorie în Germania, s-a ales cu noul virus. Alin Goga a fost pacientul numărul 37, infectat cu COVID 19. 

Alin Goga, clientul băncii: Primarul din Amsterdam ne-a sfătuit să stăm acasă. Oricum s-au închis barurile până în septembrie. 

Avocaţii spun că Alin s-ar putea îmbogăţi de pe seama greşelii făcute de bancă. 

Tamara Lenz, avocat: Îl pot sfătui să ceară până la suma de patru milioane de euro. Trebuie să fie o sumă rezonabilă. 

Alin, însă, spune că nu s-a gândit la bani încă, dar îşi doreşte ca banca să schimbe unele norme. 

La aproximativ doi ani de la intrarea în vigoare a Regulamentului General privind Protecţia Datelor, se pare că România se află în topul ţărilor din Uniunea Europeană la numărul de amenzi aplicate din motive de GDPR.

Alexandra Marin Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Declarație amuzantă dată de clientul unei bănci, când i s-a cerut să explice sursa banilor din cont