Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Delta Dunării și Spania, printre preferatele românilor în minivacanţa de Rusalii!

Mai e puţin până la vacanţa de Rusalii iar cei care vor să fugă de acasă se vor îndrepta spre Valea Prahovei, litoralul românesc sau Delta Dunării. Nu refuză nimeni nici city break-uri la Madrid, Londra sau chiar sejururi în Egipt sau Dubai. Agenţiile de turism spun că există o creştere cu 33% a încasărilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pentru că sunt mai multe zile libere de Rusalii, dar şi pentru că oamenii au acum salarii mai mari.

de Redactia Observator

la 24.05.2017 , 09:24

12 zile numărăm până la vacanţa de Rusalii. Însă românii şi-au făcut deja rezervările din timp.

Vedetele acestui sezon sunt Delta Dunării şi oraşele vechi, iar cei cu dare de mână au ales destinaţii exotice, unde să fugă de agitaţia oraşelor de aici.

Vezi și

Pentru cine e hotărât să îşi facă bagajele şi să plece acum, un sejur pentru o persoană în Delta Dunării în perioada 31 mai - 5 iunie costă aproximativ 180 de euro şi include transportul cu autocarul, cazarea şi 3 mese pe zi.

Pentru cine vrea să cheltuiască mai mult în vacanţe peste hotare, preţurile sunt mai mari. De exemplu, cine vrea să petreacă un sejur la malul Mării Mediterane, în Spania, trebuie să scoată mai mult din buzunar.

Pentru o minivacanţă care are incluse transportul cu avionul şi micul dejun, trebuie să plătească 499 de euro. 

Oamenii sunt dornici să îşi viziteze propria ţară, mai ales oraşele încremenite în istorie.

Deşi există o creştere cu 33% în 2017 pentru destinaţiile externe, totuşi există şi o categorie de români care încă aleg să îşi viziteze ţara, în speranţa că ne vom alinia, într-un final, standardelor Europene. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii

Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Delta Dunării și Spania, printre preferatele românilor în minivacanţa de Rusalii!