Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Deputatul Ioan Oltean, acuzat că a primit mită în valoare de 600.000 de euro

Ioan Oltean a fost ridicat de pe aeroport şi dus cu mandat la DNA. Este acuzat că ar fi primit mită în valoare de peste jumătate de milion de euro în curtea unei biserici pentru a interveni ca un apropiat al său să primească de la ANRP despăgubiri de 109 milioane de lei

de Redactia Observator

la 26.11.2015 , 19:44

Ioan Oltean a fost ridicat de pe aeroport şi dus cu mandat la DNA. Este acuzat că ar fi primit mită în valoare de peste jumătate de milion de euro în curtea unei biserici pentru a interveni ca un apropiat al său să primească de la ANRP despăgubiri de 109 milioane de lei

Deputatul PNL este suspect într-un dosar de retrocedări ilegale, cu un prejudiciu record. 109 milioane de lei. Ar fi intervenit pe lângă membrii comisiei ANRP ca un apropiat să obţină despăgubiri pentru un teren din Piteşti. L-a ajutat un alt deputat, Cătălin Teodorescu, audiat şi el la DNA.

Vezi și

Nefavorabile statului, dar profitabile pentru prietenii lui. După 9 ani de procese cu statul, fostul proprietar al unui teren si imobil din Pitesti a cedat. Şi-a vândut drepturile litigioase asupra casei cu parter şi etaj, aflată pe un teren de 60.000 de metri pătraţi. Pentru ele, Mihai Rotaru, samsar imobiliar de meserie, ar fi scos din buzunar 750.000 de euro.

Acum riscă ani grei de închisoare pentru profitul pe care l-a încasat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Deputatul Ioan Oltean, acuzat că a primit mită în valoare de 600.000 de euro