Observator » Ştiri sociale » Diagnostic CONFIRMAT! Fetiţa de 7 ani, ajunsă la spital după ce a mâncat peşte la conservă, este bolnavă de BOTULISM

Diagnostic CONFIRMAT! Fetiţa de 7 ani, ajunsă la spital după ce a mâncat peşte la conservă, este bolnavă de BOTULISM

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 05.04.2017, 08:43 | Modificat la 05.04.2017, 08:58

Medicii din Bucureşti au confirmat diagnosticul de botulism în cazul fetiţei de şapte ani din localitatea buzoiană Poşta Câlnău, transferată săptămâna trecută în Capitală, căreia i s-a făcut rău după ce a mâncat o conservă de peşte.

Medicii din Bucureşti au confirmat diagnosticul de botulism în cazul fetiţei de şapte ani din localitatea buzoiană Poşta Câlnău, transferată săptămâna trecută în Capitală, căreia i s-a făcut rău după ce a mâncat o conservă de peşte.

Este al doilea caz de botulism confirmat în Buzău în mai puţin de o lună.

Potrivit medicului epidemiolog Carmen Scântei de la Direcţia de Sănătate Publică Buzău, fetiţa de şapte ani este încă sub supraveghere medicală, dar e în afara oricărui pericol.

Articolul continuă după reclamă

”S-a primit confirmarea la fetiţa de 7 ani care a consumat dintr-o conservă de peşte, a primit tratament, acum este în afara oricărui pericol, dar este încă internată şi mai are nevoie de supraveghere şi tratament. Să sperăm că în curând va fi externată”, a declarat Carmen Scântei.

Fetiţa de şapte ani a început să se simtă rău după ce a mâncat o conservă de peşte pe care a primit-o de pomană la biserică.

Iniţial, fata a fost dusă la medicul de familie, prezentând semnele unei intoxicaţii alimentare, dar apoi a fost transferată la Secţia de Boli infecţioase a Spitalului Judeţean Buzău, unde medicii au decis să o trimită la Bucureşti, suspectând că are botulism.

Pe acelaşi subiect

Acesta este cel de-al doilea caz de botulism înregistrat în judeţul Buzău în doar trei săptămâni. Un bărbat din localitatea Pătârlagele s-a îmbolnăvit de botulism după ce a mâncat o conservă de fasole cu cârnaţi cumpărată de la un magazin din localitate. În cazul său, iniţial s-a crezut să suferă de o afecţiune respiratorie de sezon, dar în cele din urmă bărbatul a fost transferat într-un spital din Bucureşti unde medicii au stabilit că suferă de botulism.