Dosar penal deschis de DIICOT, după atacurile cibernetice care au lovit mii de calculatoare, în ultimele trei zile
DIICOT a început cercetarea penală in rem în cazul recentului atac informatic care a afectat instituţii şi adrese din România.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
DIICOT a început cercetarea penală in rem în cazul recentului atac informatic care a afectat instituţii şi adrese din România.
Instituţia s-a sesizat din oficiu, investigaţiile vizând încălcarea articolelor 360, 362 şi 363 din Codul penal.
Articolul 360 se referă la accesul ilegal la un sistem informatic şi prevede că "accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă". Alte alineate menţionează că fapta săvârşită în scopul obţinerii de date informatice se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar dacă a fost comisă cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Articolul 362 se referă la alterarea integrităţii datelor informatice, definită ca "fapta de a modifica, şterge sau deteriora date informatice ori de a restricţiona accesul la aceste date, fără drept" şi pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani. Articolul 363 vizează perturbarea funcţionării sistemelor informatice.
"Fapta de a perturba grav, fără drept, funcţionarea unui sistem informatic, prin introducerea, transmiterea, modificarea, ştergerea sau deteriorarea datelor informatice sau prin restricţionarea accesului la date informatice, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani", prevede articolul.
Un val de atacuri cibernetice a afectat vineri aproape 100 de ţări, exploatând un defect dezvăluit în documente divulgate de la Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA).
Atacurile au folosit o tehnică cunoscută sub numele de ransomware, care blochează fişierele utilizatorilor cu scopul ca aceştia să plătească o sumă de bani în moneda virtuală, campania fiind denumită WannaCry.
Până în prezent CERT-RO a identificat 5 instituţii publice posibil afectate, în sensul că utilizează adrese IP dintre cele associate cu WannaCry şi a primit trei notificări oficiale de la organizaţii afectate din România.
SRI anunţa vineri că Centrul Naţional Cyberint, structură aflată în coordonarea sa, a reuşit să contracareze o tentativă de atac cibernetic derulată, cel mai probabil, de entitatea asociată grupului de criminalitate cibernetică APT28 / Fancy Bear, fiind vizată o instituţie guvernamentală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰