Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Două bazine ale staţiei de epurare de la Câmpina au fost inundate de pânza freatică din cauza unei greşeli de proiectare

Compania de apă din judeţul Prahova a atribuit contractul unei firme de consultanţă, care a găsit, apoi, constructorul şi proiectantul.

de Redactia Observator

la 29.09.2017 , 21:16

Investiţia a fost făcută cu bani europeni. Compania de apă din judeţul Prahova a atribuit contractul unei firme de consultanţă, care a găsit, apoi, constructorul şi proiectantul. Unele surse susţin că proiectarea staţiei de epurare s-a făcut doar din birou. De aceea ar fi apărut şi problemele. Cert este că finalizarea staţiei de la Câmpina a fost întârziată cu aproape doi ani de zile. Iar apa murdară încă ajunge în râuri.

Staţia trebuia finalizată în luna august, 2015, şi era necesară celor peste 50 de mii de locuitori din Câmpina.

Afacerea s-a derulat în felul următor: compania de apă a obţinut bani europeni pentru staţia de epurare, firma de consultanţă a câştigat proiectul, iar aceasta a subcontractat proiectarea şi construcţia staţiei altor firme. De întreaga investiţie răspunde firma de consultanţă. Aceeaşi pe care v-am prezentat-o în materialele anterioare. Numai că firma de proiectare şi firma de consultanţă par să aibă acelaşi patron. 

Vezi și

Practic, angajatul firmei de proiectare îl numeşte "şef" şi pe patronul firmei de consultanţă. Adică o firmă face proiectul, iar cealaltă îl avizează. În spatele lor, ar sta acelaşi om. 

Alin Plopeanu, manager în cadrul operatorului regional de apă: "Dacă vreţi să vă spun că este vinovat antreprenorul sau proiectarea, acest lucru nu vă pot spune. Este o investiţie cu bani europeni."

Intre timp, acest manager care se ocupa de implementarea proiectelor europene la Hidroprahova, a fost demis. Patronul firmei de consultanţă susţine că a caştigat corect contractul. Iar problemele trebuie rezolvate de constructor. 

Valentin Andronache, manager al firmei subcontractante: "Proiectele sunt făcute superficial, consultanţii realizează studiile de fezabilitzate din birou, fără să se deplaseze în teren şi se pare că este o zonă restrictivă, unde nu se doreşte să se lucreze corect şi cinstit."

Încă nu se ştie când va fi gata staţia de epurare de la Câmpina. Mâine seară vă vom arăta şi cum sprijină Ministerul proiectele finanţate cu bani europeni ale micilor antreprenori. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Două bazine ale staţiei de epurare de la Câmpina au fost inundate de pânza freatică din cauza unei greşeli de proiectare