Au căzut cu maşina într-o râpă
Două femei din Constanţa au văzut şi ele moartea cu ochii după ce au căzut în gol, de la aproape 15 metri înălţime, cu tot cu maşina în care erau.
Două femei din Constanţa au văzut şi ele moartea cu ochii după ce au căzut în gol, de la aproape 15 metri înălţime, cu tot cu maşina în care erau.
Totul s-a întamplat într-o zonă circulată a oraşului unde se executau lucrări de refacere a unui mal de pământ. Tocmai de aceea, acolo exista şi un parapet metalic. Dar nici măcar acesta nu i-a putut rezista femeii de la volan, care, înainte de a cădea în gol, a acroşat şi un biciclist.
Protagonistele, două prietene care tocmai plecaseră din parcarea unui bloc aflat în apropiere. Când să intre pe şosea însă, femeia de la volan a acroşat uşor un biciclist, pe care, spun martorii, a încercat să-l evite. Se pare că, după viraj, n-a mai reuşit să-şi stăpânească maşina, care a traversat strada, a rupt un gard de protecţie şi s-a prăbuşit într-o râpă de lângă Portul Constanţa. Cu roţile în sus.
Cel mai probabil piciorul şoferiţei a rămas blocat pe pedala acceleraţiei în momentul în care a pierdut controlul volanului şi a sărit pur şi simplu de la 15 metri înălţime, exact acolo unde vedeţi maşina în acest moment. Din fericire, şi şoferiţa, şi pasagera s-au ales doar cu câteva răni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰