Observator » Ştiri sociale » Dragobetele se mai sărbătoreşte doar la ţară

Dragobetele se mai sărbătoreşte doar la ţară

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 24.02.2014, 19:45 | Modificat la 24.02.2014, 19:54

Dragostea de la noi nu ne mai place. Dacă de Valentine's Day nu găseai vitrină, restaurant sau iubăreţ care să nu prindă gustul sărbătorii, astăzi puţini au fost cei care şi-au amintit de ziua tradiţională a îndrăgostiţilor

În Bistriţa, îndrăgostiţii au spus DA, pentru o zi. Cine s-a încumetat, a primit pâine tradiţională cu sare.

Până în Capitală, spiritul lui Dragobete s-a pierdut pe drum. Puţini sunt tinerii care au auzit de varianta mioritică a mult mai celebrului Valentine's Day. Iar de sărbătorit, nici vorbă.

De origine slavă, Dragobetele are rădăcini foarte vechi, fiind sărbătorit chiar din timpul dacilor. Băieţii şi fetele trebuie să fie veseli de dragobete, pentru a avea parte de iubire intreg anul. După 1989, românii au uitat de Dragobete, pentru că Valentinul de import, li s-a părut mai fascinant.

Articolul continuă după reclamă