Efectul zilelor libere de Rusalii: cozi interminabile în spitale!
Pacienţi care stau ore în şir pentru a fi consultaţi şi medici din camere de gardă care fac treaba celor din cabinetele de familie. Este efectul zilelor libere de Rusalii, deja a treia minivacanţă din acest an. În tot acest timp, bolnavii care au nevoie urgentă de ajutor sunt puşi să aştepte.
Pacienţi care stau ore în şir pentru a fi consultaţi şi medici din camere de gardă care fac treaba celor din cabinetele de familie. Este efectul zilelor libere de Rusalii, deja a treia minivacanţă din acest an. În tot acest timp, bolnavii care au nevoie urgentă de ajutor sunt puşi să aştepte.
Un pacient, ajuns pentru a doua oară la un spital din Bucureşti, în ultimele două zile, a aşteptat aproape două ore un medic care să-l vadă, timp în care starea lui se agrava văzând cu ochii.
Acest domn a fost adus de familia sa la Camera de Gardă a Spitalului Sfântul Pantelimon din Bucureşti, după ce s-a trezit cu o durere cruntă în piept.
L-am găsit aşteptând de mai bine de o oră şi jumătate să fie văzut de un medic. Sub ochii celor dragi, starea lui devenea din ce în ce mai gravă. Şi încă n-a ajuns în cabinet.
A fost şi sâmbătă la spital. A primit o pastilă şi a fost trimis acasă, iar acum este rugat din nou să stea la rând.
Familia se teme că se poate întâmpla orice.
Medicii cunosc situaţia, dar nu pot decât să ridice din umeri şi să plece capul în faţa bolnavilor... şi a sistemului.
Ar fi încercat la medicul de familie, dar cabinetele sunt libere de trei, altele chiar de cinci zile.
Este deja a treia zi în care una dintre cele mai mari policlinici din Bucureşti este închisă. În lipsa medicilor de familie, cei mai mulţi dintre oameni se adresează Unităţilor de Primiri Urgenţe, chiar dacă au probleme de sănătate minore.
Aproape jumătate dintre cei care merg la Urgenţe nu au probleme grave de sănătate. Autorităţile spun că nu au soluţii, atâta timp cât toată lumea vine la camera de gardă , iar în România medicii sunt tot mai puţini.
Astfel timpul de aşteptare al pacienţilor creşte proporţional cu oboseala medicilor de gardă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰