Chestionar pentru elevi, on line. Ministerul Educaţiei vrea să afle cât din timpul liber e alocat temelor pentru acasă
După ce un ordin de ministru care interzice temele pentru acasă zace de aproape un an de zile, în sertare, astăzi Ministerul Educaţiei îi întreabă printr-o seri
După ce un ordin de ministru care interzice temele pentru acasă zace de aproape un an de zile, în sertare, astăzi Ministerul Educaţiei îi întreabă printr-o serie de chestionare pe elevi, pe părinţi dar şi pe profesori ce cred despre exerciţiile de după cursuri.
Chestionarul pentru elevi conţine 23 de întrebări. Încep prin completarea datelor personale, vârstă, ce clasă sunt, dar şi la ce unitate de învăţământ. Apoi, pentru anumite afirmaţii, de exemplu: Se întâmplă ca profesorii să ne dea temă ca pedeapsă, atunci când avem comportamente neadecvate, elevii au 5 variante de răspuns.
Puştii sunt întrebaţi şi cât timp alocă temelor acasă din timpul liber, dar şi dacă acestea sunt motive de îngrijorare sau stres.
Părintii sunt întrebaţi dacă temele sunt monotone sau plictisitoare. Iar cadrele didactice trebuie să răspundă la întrebări despre activitatea pe care o depun la clasă.
Acest chestionar vine dupa ce anul trecut Ministerul Educaţiei a emis un ordin prin care se impunea un anumit timp alocat temelor. Pentru învătământul primar, o oră, iar pentru restul elevilor două ore pentru toate disciplinele.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰